George Marin

Nici juniorii II ai clubului municipalității nu au trecut dincolo de bariera Turneului Semifinal 2 Valoare, ceea ce ar fi adus calificarea în turneul final al categoriei de vârstă, rămânând doar cu speranța acestei performanțe. Astfel, după turneul de la Buzău, tinerii handbaliști ai CSM au căpătat dreptul de a participa la Turneul Final Speranță, cel care ordonează echipele pe locurile de la 9 la 16. Ei vor combate pentru ocuparea unui loc cât mai bun în acest turneu, și nu în cel pentru primele opt locuri, nu pentru că nu le-ar fi stat în puteri, ci pentru că au avut parte de concurență echilibrată, cu excepția numită HC Buzău, echipă care pare a fi un fel de CSM București feminin în ceea ce privește colectarea valorilor de prin țară. Băieții de la CSM au ratat calificarea între primele opt echipe din cauza unei scăpări în finalul meciului cu CS Dinamo București, într-un final nebun, răsturnările de scor fiind nelipsite în ultimele cinci minute ale meciului. În schimb, ultima partidă a turneului a fost controlată sigur de ploieșteni, ei desprinzându-se clar de adversari după o primă parte echilibrată. Totuși, o remarcă este de făcut. Deranjează numărul foarte mare de goluri primite.
Rezultatele CSM: 30-47 (18-25) cu HC Buzău 2012, 37-38 (19-21) cu CS Dinamo București și 42-36 (21-19) cu ACS Sporting Ghimbav.
Lotul folosit de CSM în turneu, cu realizările cumulate din cele trei meciuri: Andrei Manolache 25 de intervenții (3 de la „7 metri”), Andrei Pop 16 (1), Șerban Călin 6 – Mihai Duță 26 de goluri marcate, Gabriel Roșu 17 (6 din „7 metri”), Darius Măcelaru 16, Nikolas Milea 15, Vlăduț Murașcu 14, Mihai Costache 6, David Sîrbu 4, Ștefan Marin 4, Ștefan Răducanu 4, Robert Zamfir 2, David Lazăr 1, Eduard Romee, Rareș Bucur. Antrenor: Ramona Ștefan.