Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești organizează două evenimente importante, care vor avea loc mâine, 29 mai a.c. Astfel, primul se va desfășura la ora 11.30, în parteneriat cu Clubul ”Prietenii lui Proust”, în Sala de lectură „Nichita Stănescu” lansându-se antologia ”Dialoguri epigramatice”. Amfitrion al acestei întâlniri va fi chiar directorul bibliotecii, Mihaela Radu, alături de care, în calitate de invitați, vor fi prezenți și membri ai Uniunii Epigramiștilor din România. Autorul volumului este Constantin Tudorache, despre care reprezentanții bibliotecii au ținut să facă următoarea prezentare: ”Este epigramist, membru al Uniunii Epigramiștilor din România, membru al Clubului Umoriștilor Prahoveni, membru al Clubului epigramiștilor „Cincinat Pavelescu”, este prezent în mai multe volume colective de epigrame, caricatură, umor, culegeri, antologii, dar și autor al mai multor volume personale -”Antidot pentru tristețe” – 2010, ”Acorduri și ritornele” – 2012, ”Ce scrii tu azi eu am citit de ieri” – 2015, ”Reporter în regatul epigramei” – 2016, ”Moartea este o minciună” – 2018, ”Răsfoiri și comentarii” – 2019. Cel de-al doilea eveniment va avea loc la ora 17.00, în sala ”Marea Unire” a Palatului Culturii Ploiești, intrarea fiind liberă. Este vorba, de această dată, despre un eveniment muzical, și anume recitalul de pian ”Ecouri de primăvară”, susținut de elevi din clasele a-II-a, a-III-a, a-IV-a și a-V-a ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești, despre care reprezentanții instituției de cultură menționează: ”Prin acest eveniment, organizator fiind prof. Marta Râșnoveanu, instituțiile partenere doresc să contribuie la încurajarea şi îmbunătăţirea calităţii relaţiilor interumane, a relaţiilor dintre instituţiile de cultură şi educaţie şi reprezentanţii acestora într-un scop unic al dezvoltării societăţii şi mentalităţii despre educaţie. Aceasta este o alternativă cultural-educaţională atractivă urmărind un obiectiv precis și clar de încurajare a educației nonformale prin muzică, această artă care le formează şi dezvoltă copiilor/tinerilor diferite deprinderi, abilităţi şi capacităţi.Astfel de activități extrașcolare desfășurate în biblioteci, realizate ȋntr-o ambianțӑ relaxatӑ, calmӑ ṣi plӑcutӑ ajută la promovarea tinerelor talente și atrag publicul de diferite vȃrste. Scopul evenimentului este de a promova în rândul elevilor valorile cultural-artistice și de motivare a acestora pentru actul artistic, conștientizarea importanței artei prin muzică”.
Acasă Administratia locala Dublu eveniment, organizat mâine de Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga“ Ploieşti