V. S.

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat prima listă cu dosare aprobate în cadrul Programului privind protecția speciilor de faună sălbatică, destinat gospodăriilor din România. Programul sprijină persoanele fizice pentru instalarea de garduri electrice sau alte dispozitive similare, menite să prevină incidentele și pagubele provocate de animalele sălbatice.
AFM a aprobat 218 dosare de finanțare, în valoare totală de 2.555.707 de lei, iar pentru alte 308 dosare au fost solicitate clarificări de remediere pentru a putea fi aprobate în perioada următoare. Prin acest program, persoanele fizice pot obține până la 15.000 de lei pentru achiziția și instalarea de sisteme moderne de protecție, menite să asigure siguranța locuințelor, culturilor agricole și a familiilor aflate în zone cu risc ridicat.
Din cele 218 dosare aprobate pentru persoane fizice, doar două aparțin unor prahoveni, care au obținut sume derizorii – cu 3.805 lei, respectiv 4.300 de lei. Majoritatea dosarelor aprobate în această primă etapă au fost depuse în județul Harghita (167 de dosare aprobate).