Decizii în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism Prahova
V. S.
Documentații importante pentru comunitățile locale au fost discutate, ieri, în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), desfășurată sub coordonarea președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu.
Potrivit CJ Prahova, printre proiectele relevante s-au numărat introducerea în intravilan a unei suprafețe de peste 7.000 mp în comuna Fântânele pentru amenajarea unui complex turistic, precum și o inițiativă similară în comuna Jugureni, în cadrul căreia se propune schimbarea destinației unor terenuri deja intravilane, în scopul dezvoltării unei infrastructuri turistice moderne. Ambele proiecte sunt susținute din fonduri europene și reflectă eforturile autorităților de a valorifica resursele locale prin turism sustenabil, cu beneficii directe pentru economia regională.
În cadrul aceleiași ședințe, au mai avut loc și consultări pentru inițierea actualizării Planului Urbanistic General al comunei Posești, un demers esențial pentru definirea coerentă a limitei intravilanului în conformitate cu realitățile teritoriale și demografice actuale. De asemenea, a fost analizat un studiu de oportunitate privind elaborarea unui PUZ în comuna Gura Vadului, care propune extinderea intravilanului pentru dezvoltarea unei zone rezidențiale și a infrastructurii de comunicații rutiere, pe o suprafață totală de peste 5.200 mp.
”Aceste inițiative stabilesc premise clare pentru o planificare urbanistică modernă, adaptată cererii crescânde de locuire și mobilitate în mediul rural și periurban. Președintele Virgiliu Daniel Nanu a reafirmat în cadrul ședinței angajamentul Consiliului Județean față de un model de dezvoltare bazat pe echilibru între nevoile economice, protejarea mediului și creșterea calității vieții”, precizează reprezentanții Consiliului Județean.