Păstrând tradiția, ceremonii dedicate Zilei Eroilor vor avea loc și la Ploiești. Astfel, astăzi, Primăria Ploiești alături de Garnizoana Ploiești anunță organizarea unei serii de manifestări care se vor desfășura în prezența autorităților locale și județene, acestea urmând să cuprindă momente militare, religioase și de omagiere publică. Programul ceremoniilor la care sunt așteptați și ploieștenii este următorul: ora 10:00 – Monumentul Eroilor din Cimitirul Bolovani; ora 12:00 – Monumentul Eroilor de la Catedrala „Înălțarea Domnului”.