Luiza Rădulescu Pintilie
Venite pe lume sub taina legăturii de surori gemene, tinerele Mihaela și Gabriela Arghirescu au dovedit devreme că poartă amândouă binecuvântarea unor înzestrări artistice și creative cu totul aparte, care fac și mai puternică apropierea lor , încât puține lucruri vizibile le deosebesc. Și dacă amprentele existențiale sunt și în cazul lor diferite, cele artistice se contopesc până la identificare într-un tandem pictural inedit, fiecare tablou purtând semnătura lor comună și fiind o dovadă a harului cu care au venit pe lume , a visului și a chemării pe care le urmează cu străduință și dăruire.
În aceste zile își pregătesc lucrările de absolvire a studiilor de master în domeniul Managementului la universitatea ploieșteană “Petrol-Gaze”, dar pe drumul culorii merg de când aveau nu mai mult de doi ani și pereții casei în care au crescut au fost primii care au dezvăluit harul dăruit de Sus celor două fetițe, drept bobul de rouă despre care se crede că poartă în el un înger, ca să le fie păzitor și ocrotitor în viață. Și dacă s-a demonstrat științific că există un limbaj secret al gemenilor, care se înțeleg prin gesturi, sunete ori cuvinte inventate, cele două talentate surori au alăturat codificării și înțelesurile culorilor, completându-se și armonizându-se de la idee până la ultima tușă trasată pe o pânză sau alta. Nu au luat lecții speciale de pictură, nu au lucrat sub îndrumarea unui profesor de specialitate, dar picturile lor în ulei- mai rar în acrilice- impresionează și sunt răsplătite cu premii naționale și internaționale pentru un „ceva” care le face deosebite și pentru care cei care se pricep nu au găsit explicație, neîncadrându-se în rigori, curente , tehnici și stiluri. Un „ceva „ despre care îmi iau îngăduința să cred că vine din bobul acela divin de rouă care le-a însoțit de când au văzut lumina zilei până astăzi, încurajate și susținute la fiecare pas cu iubire de părinți, dar și cu toată grija- inclusiv cea financiară de a le asigura toate condițiile în care să crească și să se dezvolte. Au atras atenția prin școlile prin care au trecut, s-au bucurat de deschideri providențiale, precum cele cu prof. dr. ing. ec. Buzoianu Daniela, de la Universitatea Petrol-Gaze, care ne-a mărturisit în contextul recentului vernisaj al expoziției “ Visurile noastre “ ce reunește zeci de tablouri semnate de cele două artiste și a fost inclusă în programului celei de-a XII-a ediții a „Zilelor Universitare Europene”: “Le iubesc, le încurajez și le-am promovat, în timpul studiilor universitare de licență și al celor de masterat, în toate proiectele pe care le-am coordonat. Am promovat, în cariera mea profesională ,cea de dascăl, toți tinerii talentați. Cred că este una dintre misiunile mele oferite de divinitate”. Mereu în preajma lor, tatăl artistelor ne spunea, în timp ce ultimele tablouri își găseau locul pe simeze, că niciodată nu lucrează la o singură lucrare, că au în permanență pe masă culorile, pensulele, cuțitele și spatulele cu care pictează flori, peisaje sau portrete.
Spre bucuria mea, am avut răgazul să admir, lucrare cu lucrare , întreaga expoziție. Am simțit parfumul florilor, cele fără de care- mărturisesc a nu știu câta oară- eu nici nu îmi pot închipui cum ar putea să arate lumea. Am simțit ceva din „m isterul mării întunecate” și din “complexitatea umană”. Am auzit , parcă șoptite, “ conversații nocturne” și am urmărit galopul “libertății neîmblânzite” a unei herghelii de cai. Urmând firul poveștii pe care o spune fiecare tablou, le-am văzut chiar pe tinerele artiste “visând sub apus” , iar apoi, sub trecerea anilor, după cum ele însele mi-au dezvăluit- “depănând amintiri”. Și în locul oricărei alte urări, o așez în acest colț de pagină exact pe aceea care mi-a venit în gând când încă eram în expoziție. Așa că, parafrazînd chiar titlul uneia dintre lucrările lor, le doresc să fie în fiecare nouă zi … mai aproape de fericire !
