Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a găzduit cândva un lac vast și un sistem de râuri, a dezvăluit o echipă internațională de cercetători într-un studiu publicat recent, transmite agenția DPA, citată de Agerpres.
Cercetări recente au sugerat că Rub al-Khali („Pătrimea goală”), vastul deșert al Peninsulei Arabice, există de cel puțin 11 milioane de ani, fiind una dintre cele mai mari bariere biogeografice de pe Pământ. Prezența sa a limitat răspândirea primilor oameni și a animalelor între Africa și Eurasia.
Însă, un nou studiu publicat în jurnalul științific Nature susține că Rub al-Khali a fost un ținut luxuriant de-a lungul unei perioade de 8 milioane de ani. La un moment dat, în acest loc exista un lac, care a atins chiar o adâncime de 42 de metri și o suprafață de 1.100 de kilometri pătrați, în urmă cu circa 9.000 de ani.
Condițiile din zonă au favorizat dezvoltarea pășunilor și a savanelor și au permis migrația oamenilor și a animalelor până la revenirea secetei, potrivit echipei internaționale de oameni de știință.
„Munca noastră evidențiază prezența unui lac străvechi, care a atins apogeul său în urmă cu aproximativ 8.000 de ani, precum și râuri și o vale largă, modelată de apă”, a declarat Abdallah Zaki, cercetător postdoctoral la Jackson School of Geosciences din cadrul Universității Texas din Statele Unite.
Michael Petraglia, profesor la Universitatea Griffith din Australia, a declarat că „formarea de peisaje lacustre și fluviale, împreună cu condițiile de pajiști și savană, ar fi dus la extinderea grupurilor de vânători și culegători și a populațiilor pastorale în ceea ce este în prezent un deșert arid și sterp”.
„Acest lucru este confirmat de prezența unor abundente dovezi arheologice în <<Pătrimea goală>> și de-a lungul vechiului său lac și a rețelelor de râuri străvechi”, a spus Petraglia.
„În urmă cu 6.000 de ani, <<Pătrimea goală>> a cunoscut o reducere considerabilă a cantității de precipitații, ceea ce a creat condiții secetoase, forțând populațiile să se mute în locuri mai primitoare și schimbând stilul de viață al populațiilor nomade”, a declarat cercetătorul.
Potrivit autorilor studiului, dovezile fosilifere de la sfârșitul miocenului sugerează prezența, în anumite perioade, a „faunei dependente de apă (de exemplu, crocodili, ecvide, hipopotami și proboscidieni), susținută de râuri și lacuri, în mare parte absente din peisajul arid de astăzi”.
