F.T.

Polițiștii din Vălenii de Munte au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr bănuit de comiterea mai multor infracțiuni. Concret, după cum informează IPJ Prahova, «din cercetările efectuate a reieșit că persoana în cauză ar fi sustras un autoturism din Ploiești, pe care ulterior l-ar fi condus pe drumurile publice fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În timp ce se deplasa către orașul Vălenii de Munte, acesta ar fi apelat numărul unic de urgență 112, sesizând chiar el faptul că a sustras autoturismul în cauză.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, identificându-l pe un tânăr în vârstă de 24 de ani, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că acesta nu figurează ca posesor de permis de conducere. Totodată, în urma analizelor de laborator efectuate asupra probelor biologice recoltate a fost confirmată prezența în organism a unor substanțe interzise.
În baza probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea dispunerii unei măsuri preventive». Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale ce se impun.