Florin Tănăsescu
Povestea de mai jos e a unora care au traversat 40 de zile de post greu rău de tot. Nu cum știm noi, ci cum născocesc ei. Ea fost spusă zilele trecute, când o mulțime de gură-cască i-a auzit pe toți, ciripind în cor: „Suntem vii, ceea ce vă dorim și vouă!”.
Mulțimea i-a rugat să explice prin ce primejdii au trecut. Iar supraviețuitorii au debitat:
Unul: „Au vrut să-mi dea mulți în cap. Cu dosare la Secu’, cu acuzații că am ars gazul un deceniu. Greu, oameni buni, da’ am scăpat. Viu și nevătămat. Deci, puneți ștampila pe numele meu din pătrat”.
Și mulți au lăcrimat.
Un altul s-a văitat: „Am rămas nesponsorizat. Noroc că nu beau, nu fumez, n-am obiceiuri din astea, urâte, cum au alții, vreo zece la număr. Plus că am avut și ceva bănuți puși la saltea, pe care i-am înmulțit. «Cum?», poate-ntrebați. Păi, am extras radicali cubici din cifre nevăzute de nimeni. La calculul probabilităților sunt as, deci banii pentru zile negre i-am făcut la păcănele.
E o artă și asta, îți trebuie multă școală să pui pe orizontală trei prune la mașinăriile alea.
D-aia vă-ndemn să puneți ștampila pe pătratul creț”.
Și mulți au auzit: „Sunteți deja votat!”
Alt supraviețuitor a povestit ceva de genul: „Mi-am făcut sălaș într-un tunel. Beam apă de-acolo și rumegam bujori de munte. Uneori, când mă gândeam la binele semenilor mei – adică la voi, dacii mei încătușați! – mestecam ace de jneapăn.
Deci…”
„Deci, om chinuit, care-ai suferit pentru noi, deja am pus ștampila pe tine, chiar dacă nu s-au tipărit încă buletinele de vot”, a zis mulțimea.
O tanti între două vârste: „De felul meu, sunt gospodină. Tocmai d-aia am inițiat programul «Prima vecină». Am dat jos păienjenii din odaia unei bătrâne, i-am udat și florile din grădină. Apoi am extins programul la mai mulți oameni vârstnici, văruindu-le pomii din livezi. Pe unii i-am ajutat să traverseze ulițele. Acum mă dor șalele, picioarele, mâinile, dar sunt o luptătoare.Deci, nu uitați să votați. Adică «să mă», că nu mai pot lega cuvintele, la cât sunt de obosită”.
Iar nu puțini au zis „Vă!”.
Adică, o votează, să nu se iște confuzii.
Și tot așa, toți, de la unul la unșpe, au povestit peripețiile lor în cele 40 de zile de post greu rău de tot, nu cum știm noi.
Iar zilele astea – și în cele ce vor mai urma, cât timp e-n floare rapița – postul, chinurile lui Gheorghe Doja și altele asemenea, pentru ei, continuă.
Și urarea comună: „Suntem vii, ceea ce vă dorim și vouă!”.
Nouă ce ne rămâne de făcut? Doar să ne trezim.
Cam greu, dar poate-poate!
