România reuşeşte să se distanţeze de ultimele locuri în Uniunea Europeană, în privinţa salariului minim. Potrivit Eurostat, anul acesta am depăşit trei state membre, unde venitul minim brut este sub 800 de euro, potrivit Mediafax.
În ciuda salturilor din ultimii ani, România rămâne totuşi mult în urma statelor din Vest. Francezii şi nemţii sunt plătiţi mai mult decât dublu faţă de români, potrivit Gândul. Deşi în ultimul deceniu am avut cea mai mare creştere a salariului minim pe economie din Uniunea Europeană, tot suntem printre ţările codaşe, întrecem doar Bulgaria, Ungaria şi Letonia, care au salarii minime brute de sub 800 de euro, iar noi am ajuns la 814 euro. Vorbim de salariul brut, nu de cel net, pentru că doar aşa putem compara veniturile. Fiecare ţară are alt sistem de taxare. Suntem foarte aproape de Slovacia, cu 816 euro, apoi de Cehia. În total, zece state salarii minime sub 1000 de euro. Alte 6 au lefuri minime între 1.000 şi 1.500 de euro- Portugalia, Polonia şi Spania. Urmează plutonul ţărilor cu peste 1.500 de euro, Franţa, Germania, Olanda, însă Luxemburg este în frunte, cu 2.638 de euro.
În ultimul deceniu, salariul minim brut a crescut de peste 4 ori. În 2015, era 1.050 de lei, a crescut apoi în unii ani chiar de două ori. Cel mai mare avânt valoric l-a avut în ultimii ani, până a ajuns la cei 4050 de lei brut din prezent, care înseamnă 2.574 lei net. Prin comparaţie, în Bulgaria, în ultimii zece ani, salariul minim a crescut de peste 2 ori şi jumătate.
Şi anul acesta a fost o majorare de 15 la sută, dar ţara vecină a rămas tot codaşă. Iar în Ungaria, autorităţile au anunţat că salariul minim va creşte cu 40 la sută până în 2027, după ce economia a intrat în recesiune. Costurile vieţii variază mult de la o ţară la alta, mai ales cele cu locuinţa. În funcţie de standardul puterii de cumpărare, România nu mai este codaşă, ci apare în categoria de mijloc între ţările membre. Ţările vestice sunt însă fruntaşe. Deduceri sub formă de reduceri de taxe s-ar putea aplica din 2026 celor cu venituri mici şi celor care au mai mulţi copii, potrivit unor informații prezentate public.