Rivalitatea dintre frați nu este un eșec al părinților, ci o realitate firească în orice familie cu doi sau mai mulți copii. Însă felul în care adulții gestionează aceste tensiuni poate transforma conflictele în oportunități de creștere emoțională sau, dimpotrivă, în resentimente pe termen lung, potrivit psihologilor. Conflictele dintre frați nu înseamnă că este în neregulă cu familia, ci că fiecare copil își caută locul. Potrivit specialiștilor, rivalitatea între frați este inevitabilă și, într-o anumită măsură, sănătoasă. Ea le oferă copiilor ocazia să învețe cum să-și exprime emoțiile, cum să negocieze și cum să relaționeze într-un cadru apropiat. „Rivalitatea este normală dacă relația lor are și momente de afecțiune, împăcare și colaborare”, spune psihoterapeutul Irina Olteanu, cu formare în terapie cognitiv-comportamentală, potrivit Hotnews.
Îngrijorarea apare abia atunci când relația dintre frați se transformă exclusiv într-o serie de confruntări: „Dacă interacțiunea dintre ei este doar agresivitate și război, este posibil să se fi instalat deja resentimente mai adânci care au nevoie de o atenție deosebită din partea noastră”, avertizează psihologul. Unul dintre cele mai comune reflexe parentale este să ofere exact aceleași lucruri fiecărui copil, în speranța că astfel vor evita tensiunile. Însă această abordare, deși bine intenționată, poate face mai mult rău decât bine. „Egalitatea absolută, deși pare corectă, ignoră individualitatea fiecărui copil și poate genera frustrări sau neînțelegeri. Este important să le oferim copiilor ceea ce fiecare are nevoie în mod particular, adaptând sprijinul și atenția în funcție de personalitatea și etapele lor de dezvoltare”, subliniază Irina Olteanu. Părinții pot învăța să identifice nevoile emoționale ale fiecărui copil observând comportamentele, punând întrebări simple și folosind joaca, mai ales în cazul celor mici. „Poate unul devine tăcut atunci când este supărat, iar celălalt face scandal când are nevoie de atenție. Cheia este să învățăm să citim comportamentele și să le înțelegem dincolo de suprafață”, mai adaugă psihologul.
Există metode simple, dar eficiente, prin care părinții pot reduce rivalitatea și pot cultiva un climat de cooperare în familie. Iată trei dintre ele, recomandate de Irina Olteanu:
*Oferiți predictibilitate. Atunci când un copil știe că urmează să-i vină rândul la atenție, nu se mai simte amenințat. Formulări precum „Acum mă ocup să îl ajut pe fratele tău cu temele, dar peste o oră voi merge cu tine afară la joacă” sau „Astă-seară merg la film cu fratele tău, însă mâine aveam toată seara pentru noi” funcționează foarte bine. În felul acesta, fiecare știe că urmează și rândul lui și nu se mai simte amenințat de ceea ce vede pe moment. Acest timp pe care îl acordăm separat, îi ajută să se simtă importanți și iubiți. Și, atunci când se simt cu rezervorul plin, pentru că le-am acordat doar lor atenție, vor fi mult mai cooperanți și mai dispuși să accepte atenția pe care o acordăm fratelui, ne sfătuiește psihologul.
*Recunoașteți valoarea fiecărui copil. Fiecare copil trebuie apreciat pentru cine este, nu comparat cu fratele sau sora. „Poate unul este talentat la desen, iar altul la sport. În felul acesta se poziționează diferit și nu simt nevoia să concureze în aceleași domenii”, explică psihologul.
*Încurajați cooperarea. Atunci când copiii colaborează, inițiază un proiect împreună sau pur și simplu nu se ceartă, părinții sunt încurajați să laude aceste comportamente. „În timp, copiii își vor schimba și ei comportamentul dintr-unul competitiv, într-unul cooperant”, spune psihologul.
Chiar și cei mai bine intenționați părinți pot cădea în capcane care amplifică tensiunile dintre frați:
*Compararea fraților. „Uite ce cuminte e fratele tău, de ce nu poți fi și tu la fel?” – aceste replici nu doar că nu ajută, dar pot produce răni emoționale greu de reparat. „Această comparație nu îi motivează, ci le întărește convingerea că sunt mereu în competiție”, avertizează psihologul Irina Olteanu. Dacă aceste remarci se fac de cele mai multe ori la adresa unui singur copil, acesta se va simți în timp neapreciat, nevăzut sau chiar neiubit.
*Judecarea conflictelor fără context. Părinții tind uneori să ia automat partea unuia dintre copii, fără să asculte întreaga poveste. Asta duce la sentimente de nedreptate și poate amplifica tensiunile.
*Oferirea atenției doar când frații se ceartă. Dacă părinții sunt disponibili doar când copiii se ceartă, fără să le ofere și momente de conectare pozitivă, e posibil ca micile conflicte să devină strategii pentru a atrage atenția.
Nu de puține ori, un copil va spune: „Pe el îl iubești mai mult!”. Reacția firească este să negăm imediat, dar Irina Olteanu recomandă o altă abordare: „Îl ascultăm! Nu îi spunem imediat că nu e adevărat. Îi putem spune: „Îmi pare rău că simți așa. Hai să-mi spui ce te face să crezi asta?”
După ce ne-am conectat emoțional, putem explica diferențele de tratament prin povești sau metafore accesibile. De exemplu: „Imaginați-vă că sunteți doi copăcei. Unul are nevoie de mai mult soare, celălalt de mai multă apă. Asta nu înseamnă că unul e mai iubit decât celălalt, ci doar că nevoile voastre sunt diferite.”
Implicarea copiilor în discuție și întrebările despre ce i-ar face să se simtă iubiți sunt alte instrumente utile în astfel de momente tensionate.
De cele mai multe ori, rivalitatea între frați se poate gestiona în familie. Dar există și cazuri în care intervenția unui specialist devine esențială. Iată câteva astfel de situații:
*Conflictele escaladează frecvent și nu există perioade de liniște sau cooperare;
*Unul dintre copii este constant marginalizat, tachinat sau jignit;
*Părinții simt că au încercat totul, dar nimic nu funcționează.
„Nu vrem să-i luăm partea celui mai puțin asertiv, ci să găsim soluții în așa fel încât ambii copii să aibă nevoile emoționale îndeplinite și să-i antrenăm cum să rezolve conflictele”, subliniază Irina Olteanu. În astfel de situații, consultarea unui psiholog de familie sau a unui specialist în parenting poate preveni deteriorarea relațiilor și apariția unor probleme emoționale mai profunde.
Rivalitatea între frați nu trebuie eliminată cu orice preț, ci gestionată cu răbdare, empatie și strategie. Cu instrumentele potrivite, părinții pot transforma conflictele într-un context de învățare și consolidare a relației dintre copii. Până la urmă, nu este vorba despre a elimina diferențele, ci despre a le respecta – fiecare copil, în unicitatea lui, are nevoie să se simtă văzut, valorizat și iubit.
