Unul dintre cele mai recente concepte care descriu efectele utilizării excesive a telefonului este „brain rot” – termenul desemnat Cuvântul Anului 2024 de către Oxford Dictionaries. El face referire la degradarea treptată a capacității mentale din cauza consumului compulsiv de conținut digital superficial, în special de pe rețelele sociale, potrivit Hotnews.
Scroll-ul fără pauză, notificările continue și alternarea rapidă între aplicații suprastimulează creierul și reduc capacitatea de concentrare, afectează memoria și slăbesc gândirea critică. Pe termen lung, acest consum digital fragmentat poate duce la oboseală mentală, izolare socială și dificultăți emoționale, toate alimentate de un telefon mereu prezent și greu de lăsat din mână.
Iată câteva strategii practice pentru a reduce efectele negative ale telefonului mobil asupra sănătății:
• Luați pauze regulate. După 25–30 de minute de utilizare intensă, oferiți-vă 5 minute de pauză. E o modalitate
eficientă de a reduce oboseala și de a vă proteja ochii și postura.
• Acordați atenție poziției corpului. În loc să vă aplecați spre ecran, ridicați telefonul la nivelul ochilor. Asigurați-vă că urechile sunt aliniate cu umerii, iar omoplații relaxați.
• Stabiliți momente fără telefon. Alegeți câteva momente din zi în care să-l lăsați deoparte – în special la masă, înainte de culcare sau când petreceți timpul cu cineva.
• Activați filtrul de lumină albastră. Majoritatea telefoanelor au această funcție, iar seara e deosebit de utilă pentru a vă proteja somnul.
• Curățați telefonul regulat. Folosiți șervețele speciale pentru ecrane și suprafețe electronice – telefonul adună bacterii mai repede decât credeți.
• Prioritizați interacțiunile față în față. Când sunteți într-o conversație importantă, puneți telefonul deoparte. Prezența lui vizibilă poate distrage și poate slăbi conexiunea cu cel din fața dumneavoastră.