Nicoleta Dumitrescu
Dincolo de puciul intern de la USR, plecat de la decizia de a nu-și mai susține liderul partidului în calitate de candidat la prezidențiale, dar și de contractele de 1,5 milioane de dolari pentru o companie de promovare în SUA a liderului AUR, și el candidat la Cotroceni, constând într-o serie de interviuri și întruniri cu oficiali americani, realitatea din România iese, din nou, precum păduchele în frunte!
Despre ce este vorba? Despre cele mai noi date, comunicate de către Institutul Național de Statistică (INS), dintr-unul dintre domeniile de care, de altfel, le este drag partidelor și candidaților să se-ntreacă în promisiuni, mai ales în campaniile electorale, și anume drumurile. Astfel, potrivit INS, în anul 2024, România a inaugurat 140 de km de autostradă, numai că- aici e aici!- un sfert dintre drumurile publice din țară sunt încă acoperite cu piatră și pământ, iar în cazul a peste 37% dintre șoselele cu îmbrăcăminți ușoare rutiere durata de serviciu este depășită! Adevărul este că, dacă este să privim în urmă, drumurile au reprezentat, întotdeauna, punctul sensibil al României, în adevăratul sens al cuvântului, în ciuda faptului că, o dată la patru ani, atât reparațiile șoselelor, cât și începerea ori finalizarea de noi tronsoane de autostradă au fost incluse între promisiunile de campanie ale tuturor partidelor. Autostrada Ploiești-Comarnic-Brașov? Oho! Câtă hârtie nu s-a consumat- nu mai vorbim despre banii dați degeaba pe studii de fezabilitate!!! – ca, și acum, după zeci de ani de promisiuni, la sfârșit de săptămână și în zile de sărbători, pe DN1, către Valea Prahovei și invers, să se circule tot în coloană!
Degeaba s-au tot modificat strategiile fiindcă, în continuare, în România, infrastructura rutieră constituie o mare problemă și asta din cauza faptului că, deși numărul mașinilor s-a triplat, chiar mai mult, rețeaua de drumuri a rămas aceiași, subdimensionată și prost administrată! Partea cea mai tristă este însă aceea că, în ciuda acestei situații, oficialii nu ezită să facă spectacol tăind panglici ori de câte ori se mai toarnă câțiva kilometri de asfalt, iar cu zâmbetul pe buze să promită, de la microfoanele puse pe mijlocul tronsonului abia inaugurat, că vor urma să aibă loc și alte lucrări similare. Pe de altă parte, dacă, să presupunem, toate promisiunile din domeniul infrastructurii rutiere și tonele de coli de hârtie pe care au fost trecute studiile de fezabilitate și proiectele nerealizate din ultimii 30 de ani s-ar transforma în piatră cubică – și ce bine ar fi să fie așa, întrucât un astfel de drum nu are moarte, cum se spune – cu siguranță că s-ar strânge ceva… material pentru modernizarea drumurilor care, și astăzi, în România anului 2025, sunt acoperite doar cu pământ! Numai că, drumurile par condamnate să rămână, în continuare, la statutul de ”punct sensibil”, iar acest lucru s-a văzut, foarte bine, inclusiv anul trecut, când generozitatea financiară a fost direcționată , în mod special, pentru majorarea de venituri, acceptată și oferită de către guvernanți după fiecare protest în stradă. O generozitată care, însă, a fost plătită, la propriu, foarte scump, în condițiile în care, așa cum arată cele mai noi date, pentru anul 2024, România are cel mai mare deficit bugetar din UE!