F.T.
Doi prahoveni sunt în atenția polițiștilor prahoveni după ce au fost identificați ca autorii unor furturi dintr-o locuință și, respectiv, dintr-un centru comercial.
Astfel, într-un prim caz, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe un ploieștean în vârstă de 51 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
«Concret, în cursul zilei de 30 martie a.c., cel în cauză ar fi pătruns fără drept într-un imobil situat în municipiul Ploiești, de unde ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o anexă, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 1.800 de lei», informează IPJ Prahova.
Într-a doua speță, este vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Blejoi.
Tot potrivit IPJ Prahova, «bărbatul ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un centru comercial din comuna Blejoi, prejudiciul cauzat ridicându-se la aproximativ 3.500 de lei, acesta fiind recuperat în totalitate».
În ambele cazuri, oamenii legii efectuează cercetări având ca obiect comiterea infracțíunilor de «furt calificat» și, respectiv, «furt».