Prof. dr. Polin ZORILĂ

Un spațiu aparte este alocat, în lucrare, contribuției ploieștenilor la luptele pentru făurirea României Mari. Sunt reliefate atât jertfele și eroismul ostașilor ploieșteni, îndeosebi din Regimentul 32 „Mircea”, cât și distrugerile și viața dramatică a locuitorilor în timpul ocupației militare germane. Memoria eroilor – subliniază autorul – a fost cinstită prin ridicarea unor simboluri ale recunoștinței, precum Monumentul Eroilor din Cimitirul Bolovani și Catedrala Sf. Ioan Botezătorul, Monumentul Eroilor Prahoveni. În continuare este realizat un tablou al vieții politice ploieștene din perioada interbelică, marcat de confruntările dintre liberali, național-țărăniști, social-democrați și formațiunile de extremă dreapta. Acțiunile acestora din urmă s-au soldat cu victime, printre care s-a numărat și marele istoric Nicolae Iorga. Datorită bogatelor sale resurse petroliere, Ploieștiul a devenit, din nou, un centru al intereselor strategice ale marilor puteri. Autorul prezintă jertfele ploieștenilor pe front și distrugerile, fără precedent, cauzate de bombardamentele sovietice și anglo-americane. Acestea s-au soldat cu distrugerea a circa 9.000 de imobile, cu 817 decese, 859 răniți și 23.260 sinistrați. Sunt prezentate, apoi, evenimentele din august 1944, contribuția la victoria finală și omagierea eroilor prin amenajarea monumentului de la Cimitirul Bolovani. Spre finele capitolului, autorul prezintă aspecte semnificative referitoare la: ocupația sovietică, regimul totalitar comunist, prăbușirea acestuia și evoluția istorică ulterioară a municipiului Ploiești. După evenimentele din 1989, desfășurate pașnic la Ploiești – conchide autorul – s-a revenit la o democrație reală pluripartidistă și la o economie de piață de tip modern. În capitolul al IV-lea, Conducerea administrativă și dezvoltarea urbanistică a Ploieștilor de-a lungul vremii, prof. dr. Gheorghe Marinică realizează un tablou sugestiv al evoluției administrației locale, de la satul lui moș Ploe până în zilele noastre. O atenție deosebită este acordată procupărilor edilitar-gospodărești: alimentarea cu apă, canalizarea, salubritatea, protecția mediului, amenajarea spațiilor verzi, încălzirea, iluminatul, transportul public de călători, ocrotirea sănătății, extinderea și modernizarea orașului. De asemenea, sunt prezentate sintetic instituțiile care au asigurat ordinea publică (poliția, miliția, jandarmeria), precum și cele care au asigurat cercetarea și judecarea litigiilor (justiția). Cel de-al V-lea capitol, Economia, o structură complexă, dinamică și eficientă, urmărește cronologic îndeletnicirile oamenilor de pe aceste meleaguri: agricultura, comerțul, meșteșugurile, industria, cu accentul pe prelucrarea petrolului. Prin strădaniile locuitorilor, așezarea a devenit „capitala aurului negru”, o bază de importanță mondială în construcția de utilaj petrolier și chimic. De asemenea, sunt prezentate succint institutele de cercetare și proiectare în petrochimie și utilaj petrolier, precum și realizările acestora pe toate continentele. Autorul subliniază importanța Camerei de Comerț și Industrie a Județului Prahova, instituție care a avut o contribuție deosebită în impulsionarea vieții economice locale și în racordarea acesteia la sistemele internaționale de profil. În capitolul al VI-lea, sugestiv intitulat Viața spirituală, autorul realizează, cu migală, o frescă a vieții culturale ploieștene în toată splendoarea acesteia. Un spațiu amplu este dedicat cultelor: ortodox, romano-catolic, protestante, neoprotestante și mozaic. Cu multă pasiune și măiestrie, prof. dr. Gheorghe Marinică prezintă sintetic toate lăcașele de cult ploieștene, de la Catedrala Sf. Ioan Botezătorul-Monumentul Eroilor Prahoveni și Biserica Domnească Sf. Ap. Petru și Pavel, până la edificiile ecleziastice construite în zilele noastre. Pornind de la considerentul că învățământul se află la baza comunității, autorul evocă începuturile școlilor ploieștene și evoluția ulterioară a acestora. Un loc aparte acordă Gimnaziului și Liceului Sf. Petru și Pavel, de la a cărei înființare s-au scurs 160 de ani. Apoi, tratează sumar evoluția tuturor formelor de învățământ ploieștean: preșcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal și superior. Începând cu anul 1967, după cum subliniază autorul, „Ploieștiul era învestit cu onoranta calitate de centru universitar”, prin mutarea, de la București la Ploiești, a facultăților Institutului de Petrol și Gaze. Peste câteva decenii, în 1993, acesta a primit denumirea de Universitatea Petrol-Gaze, conferind Ploieștiului calitatea de centru universitar. Un spațiu amplu este alocat culturii și artei ploieștene, al căror element definitoriu l-a constituit – în viziunea autorului – „creativitatea”. După o interesantă prezentare a creației folclorice, prof. dr. Gheorghe Marinică evocă valorile ploieștene în literatura română: Ion Luca Caragiale, Nichita Stănescu, I. A. Bassarabescu, Geo Bogza, Ioan Grigorescu, academicianul Eugen Simion, Ion Ionescu-Quintus. Lista ar mai putea continua, tabloul ploieștean al valorilor literare fiind deosebit de complex. Paginile următoare sunt consacrate creației în artele plastice și valorilor monumentale de for public din Ploiești. În continuare, sunt prezentate sintetic muzeele ploieștene, considerate de autor „tezaure culturale de importanță națională și mondială”: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Muzeul „Casă de târgoveț din sec. al XVIII-lea – al XIX-lea”, Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, Muzeul „I. L. Caragiale”, Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”, Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”, Muzeul Județean de Artă, Muzeul Județean de Științele Naturii și Muzeul Petrolului. Acestea sunt urmate de alte instituții culturale, precum: Biblioteca județeană „Nicolae Iorga”, Teatrul „Toma Caragiu”, Filarmonica „Paul Constantinescu”. Pentru a întregi tabloul cultural ploieștean, prof. dr. Gheorghe Marinică evidențiază societățile și fundațiile culturale, care, prin activitatea și inițiativele acestora, „stimulează și susțin creativitatea și promovarea valorilor culturale, în context european și mondial”. Printre acestea se numără: Societatea Culturală „Mihai Viteazul”, Societatea Culturală „Ploiești- Mileniul III”, Asociația Caricaturiștilor, Societatea Culturală „Atom”, Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană. Paginile următoare sunt alocate unei prezentări succinte a presei, editurilor și tipografiilor locale. Având în vedere faptul că activitatea culturală face casă bună cu dezvoltarea fizică armonioasă, autorul aduce în fața cititorilor informații valoroase despre educația fizică și sportul prahovean. În finalul acestei cărți, prof. dr. Gheorghe Marinică ajunge la o concluzie, argumentată temeinic pe tot parcursul lucrării, aceea că Ploieștii, așezare străveche a Țării Românești, a devenit, în timp, un „pilon de bază în relațiile internaționale”. Monografia de față, Ploiești pe scara istoriei, realizată cu mult suflet, dragoste și profesionalism de reputatul autor, este dăruită ploieștenilor, de azi și de mâine, cu speranța că își vor cunoaște mai bine urbea și se vor implica activ în dezvoltarea și promovarea acesteia pe plan național și internațional. În acest fel, regretatul profesor dr. Gheorghe Marinică, om de omenie, cercetător și publicist avizat, de o modestie rară și de un bun simț remarcabil, care și-a dedicat întreaga viață slujirii comunității ploieștene, se va bucura și va avea sentimentul datoriei împlinite. Marele dispărut, care ar fi devenit nonagenar, pe 7 martie 2025, ne-a lăsat un tezaur cultural de mare preț, din care face parte și cartea de față, pe care o recomandăm, cu multă căldură, iubitorilor de istorie de toate vârstele. Nutrim speranța că aceia care l-au cunoscut și cei care îi vor citi cărțile, scrise cu pricepere și profesionalism, îi vor cinsti memoria și îi vor urma exemplul. Iar, de acolo, din ceruri, prof. dr. Gheorghe Marinică se va bucura și va continua să scrie, cu talentul primit de la Dumnezeu și cu caligrafia sa inconfundabilă, noi cărți în care să pledeze, cu toată convingerea și puterea sufletului său, așa cum a făcut-o în întreaga viață pământească, pentru „un om mai bun”.