PLOIEȘTI PE SCARA ISTORIEI – ultima lucrare monografică a prof. dr. Gheorghe Marinică (I)

Prof. dr. Polin Zorilă

În lungul șir al oamenilor de cultură prahoveni, un loc aparte revine prof. dr. Gheorghe Marinică, trecut la cele veșnice în ziua de 20 ianuarie 2025. Ultima sa carte, Ploiești pe scara istoriei, la care a lucrat cu responsabilitate și pasiune, a fost lansată, la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești, în ziua de 7 martie 2025, dată la care ilustrul dispărut ar fi împlinit venerabila vârstă de 90 de ani. Lucrarea- sugestiv intitulată Ploiești pe scara istoriei – este o monografie editată de Societatea Culturală „Ploiești Mileniul III”, care a văzut lumina tiparului în 2024, la Tipo Moldova-Iași România. Culegerea, tehnoredactarea textului și coperta au fost realizate, cu atenție și profesionalism, de Ileana Ciobanu, iar ilustrația a fost asigurată cu fotografii realizate de Dan Oprea, Dorin Stănescu, Ioan Popescu.
Dacă Marea Carte a Ploieștilor a fost concepută ca un instrument util de lucru pentru specialiști, lucrarea Ploiești pe scara istoriei se adresează publicului larg, dornic de a cunoaște elementele definitorii ale evoluției comunității ploieștene. Cartea are 264 de pagini, o ținută grafică deosebită și este frumos ilustrată cu hărți și imagini sugestive. În cuprinsul acesteia regăsim: cuvântul înainte, nota editorului, șase capitole, bibliografia selectivă și liste cu lucrări publicate de autor și de Societatea Culturală „Ploiești-Mileniul III”.
Cuvântul înainte este semnat de prof. ing. Nicolae Noica -membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române. Domnia sa remarcă perseverența editorială a Societății Culturale „Ploiești-Mileniul III”, încununată de Marea Carte a Ploieștilor, operă monumentală în trei volume, pentru coordonarea căreia prof. dr. Gheorghe Marinică și ing. Constantin Trestioreanu au fost distinși cu „Meritul Academic”. În continuare, apreciază că, în lucrarea de față, prof. dr. Gheorghe Marinică trece în revistă, cu rigoare și profesionalism, evoluția așezării și a comunității locale, pe parcursul a zece milenii, din mezolitic până în zilele noastre.
Această „valoroasă lucrare – conchide prof. ing. Nicolae Noica – intră în atenția întregii țări și se va dovedi, desigur, o sursă de informații pentru iubitorii de istorie”.
Nota editorului, semnată de ing. Constantin Trestioreanu, evidențiază proiectele Societății Culturale „Ploiești-Mileniul III”, realizarea Marii Cărți a Ploieștilor și a peste 140 de volume, publicate până în prezent. Autorul acestei cărți – se arată în nota editorului – „s-a implicat efectiv în realizarea lucrărilor consacrate valorilor create de ploieșteni și prahoveni, publicate în ultimele două decenii de Societatea Culturală „Ploiești-Mileniul III”. Prin această lucrare, realizată „cu mult suflet și rigoare”, regretatul prof. dr. Gheorghe Marinică și-a îndeplinit o datorie de onoare față de comunitatea ploieșteană, purtătoare a unor tradiții glorioase, cu încrederea că aceasta le va cultiva și dezvolta, pe multiple planuri, în perioada următoare.
În primul capitol, Așezarea și cadrul natural, autorul prezintă principalele elemente ale cadrului natural ploieștean: așezare, relief, soluri, climă, ape și floră. Acestea au oferit, de-a lungul vremii, condiții favorabile vieții oamenilor care s-au stabilit pe aceste meleaguri. Autorul insistă pe importanța Dâmbului, „râul tutelar al Ploieștilor, de pe malurile căruia a pornit dezvoltarea așezării în toate direcțiile”.
Capitolul al II-lea, Făuritorii istoriei și ai valorilor locale, tratează sintetic evoluția demografică a Ploieștilor, de la începutul sec. al XIX-lea până în zilele noastre. Potrivit catagrafiilor vremii, Ploieștiul avea 2.016 locuitori la 1810 și 10.105 locuitori la 1838. În concordanță cu dezvoltarea așezării, populația a crescut treptat ajungând la 78.841 în 1930. După cel de-al Doilea Război Mondial, aceasta a cunoscut un curs ascendent, înregistrând 252.014 locuitori în 1992.
Ulterior, populația a început să scadă, ajungând la 216.134 în anul 2022.
Cel de-al III-lea capitol, Ploieștii – străveche vatră de locuire umană, componentă de bază a istoriei naționale, tratează sintetic evoluția istorică a așezării. Primele urme de locuire umană, descoperite de arheologi, datează de acum zece milenii, din mezolitic. Acestea au fost semnalate în vatra orașului și în perioadele următoare: neolitic, trecerea spre epoca bronzului, epoca bronzului, Hallstatt și Latène. Autorul evidențiază urme de locuire geto-dacă, daco-romană, prezența Brazdei lui Novac și descoperiri din perioada etnogenezei românești.
La începuturile Evului Mediu – subliniază autorul – arheologii semnalează așezări umane în vatra Ploieștiului care au fost afectate de migratori. Potrivit legendei, în niște vremuri aspre, moșneanul moș Ploe a bătut parul întemeind o mică așezare rurală la marginea de nord a Codrului Vlăsiei. Numele așezării derivă din cel al întemeietorului legendar sau, după alte păreri, de la plăieși. Existența unei așezări rurale, din sec. al XV-lea – al XVI lea, a fost pusă în evidență cu prilejul săpăturilor arheologice de la Biserica Sf. Nicolae cu Brazi, din anii 1986-1987, efectuate de prof. univ. dr. Ștefan Olteanu și prof. Nina Grigore. Această așezare rurală este atestată documentar în sec. al XVI-lea.
Socotelile orașului Brașov menționează, la 1503, 1543 și 1545, cărăușii ploieșteni implicați în schimburile comerciale dintre Țara Românească și Transilvania. Pe plan intern, un document, emis în 1567, de Petru cel Tânăr, domn al Țării Românești, întărea logofătului Coresi stăpânirea asupra a cinci răzoare de moșie cumpărate de la Avrut din Ploiești.
Un moment hotărâtor în evoluția acestei așezări a fost domnia lui Mihai Viteazul, cel care i-a acordat Ploieștiului, în 1597, statutul urban. Pornind de la legendă, documente și descoperirile arheologice, autorul conchide că Mihai Vodă a înscris târgul și curtea domnească din orașul său iubit în analele diplomației românești și europene. Activitatea acestuia va fi continuată, în sec. al XVII-lea, de Matei Basarab, ctitorul Bisericii Domnești, care le-a întărit ploieștenilor vechile privilegii acordate de Mihai Viteazul.
Autorul remarcă dârzenia ploieștenilor, care s-au opus cu demnitate nedreptăților comise de domnul fanariot Alexandru Ipsilanti, care a dăruit moșia Ploiești, în 1775, vărului său Ianache Muruz. Aduși la starea de clăcași, ploieștenii au luptat cu îndârjire pentru redobândirea vechilor libertăți, atât cu Muruzeștii, cât și cu urmașii acestora, până în perioada regulamentară.
În prima jumătate a sec. al XIX-lea, Ploieștiul s-a dezvoltat devenind – așa cum subliniază autorul – un oraș central, pe marile drumuri ale țării. La 1848, ploieștenii au participat activ la revoluție, i-au felicitat pe conducători, l-au susținut pe Ioan Negulici și au intervenit pe lângă emisarul otoman pentru recunoașterea Constituției. În continuare, sunt semnalate suferințele cauzate orașului, în timpul Războiului Crimeii, de ocupațiile rusă, otomană și austriacă.
Alte aspecte abordate de autor au fost susținerea Unirii Principatelor de către ploieșteni și atenția acordată de Cuza Vodă orașului acestora. Sunt evidențiate vizitele întreprinse de Domnul Unirii la Ploiești, evocate, ulterior, de Ion Luca Caragiale în Peste 50 de ani.
În continuare, este prezentată Republica de la Ploiești, din 8 august 1870, mișcare antidinastică considerată de autor „o pagină unicat din istoria țării”. Apoi, este evidențiată semnificația Statuii Libertății, ridicată în 1881, prin subscripție națională, care a devenit, în timp, un simbol al orașului Ploiești.
În timpul Războiului de Independență (1877-1878) Ploieștiul a devenit un oraș de importanță mondială. Autorul evidențiază aspecte legate de: prezența trupelor ruse și a țarului Alexandru al II-lea la Ploiești, organizarea voluntarilor bulgari, desfășurarea întrevederilor românoruse, participarea Batalionului 2 Vânători la luptele de la Grivița și inaugurarea, în 1897, a Monumentului Vânătorilor, în prezența regelui Carol I.
(Va urma)