Numărul firmelor aflate în dificultate și care determină probleme pe lanțurile economice continuă să crească, potrivit unei analize prezentate de StartUp Café, care arată că, după primul trimestru din 2025, una din patru firme din România a intrat în zona „zombie”.
Este vorba despre firme care au o situație financiară „extrem de instabilă și care pot oricând să intre în insolvență sau în faliment, cu pericol de contagiune pe lanțurile de business”, conform Sierra Quadrant.
Cele mai multe probleme sunt în zona IMM-urilor din domenii precum comerțul, transportul și depozitarea, agricultură, turism și prestări servicii.
Afectate de scăderea vânzărilor, de inflație, de creșterea costurilor operaționale (taxe, costuri de producție, forța de muncă etc.) multe dintre aceste firme funcționează la limita de avarie, riscând oricând să se prăbușească.
„Sunt firme care funcționează în prezent, care abia se descurcă pentru a plăti facturile și care sunt angrenate în special în lanțurile economice asociate consumului, de la comerț la transporturi, servicii. Sunt considerate zombie pentru că starea lor este una extrem de fragilă, iar perspectivele economice sunt incerte”, arată analiza Sierra Quadrant.
Potrivit datelor statistice de la Ministerul Finanțelor și Registrul Comerțului, dincolo de companiile zombie mai sunt alte aproape 160.000 de firme în dificultate, unele dizolvate, radiate, în insolvență, sau cu activitatea suspendată. Cifra reprezintă un record al ultimilor cinci ani.
Dincolo de IMM-urile aflate în această situație, există tot mai multe semnale că și companii medii și mari intră în dificultate financiară.