N.D.

Ploieștenii care îndrăgesc animalele nu trebuie să rateze două evenimente care vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, la Parcul ”Constantin Stere”, Parcul Bucov, așa cum mai este cunoscut de către prahoveni.
Concret, conform Primăriei Ploiești, în parcul menționat va avea loc Târgul de adopții de câini intitulat sugestiv ”Ia-mă cu tine”, acțiune care este considerată o ocazie potrivită pentru iubitorii de animale să schimbe viața unui câine fără stăpân. În acest context, reprezentanții municipalității au ținut să precizeze: ”Adăpostul de câini de la Parcul “Constantin Stere” al municipiului Ploiești, în parteneriat cu Asociația Hope for Romanian Strays și Asociația pentru Protecția Animalelor Ploiești, organizează în acest weekend, 5-6 aprilie a.c., un târg de adopții destinat iubitorilor de animale care doresc să ofere un cămin responsabil unui câine fără stăpân. În cadrul evenimentului, care va avea loc în zona plajei Bucov, între orele 08.00 – 18.00, vor fi aduși în fața vizitatorilor câini vaccinați, deparazitați și pregătiți pentru integrarea într-o familie. Adopția este gratuită, iar fiecare câine adoptat va primi microcip și carnet de sănătate. De asemenea, animalele vor beneficia de vaccinările și deparazitările necesare pentru completarea schemei de imunizare, precum și de castrare gratuită la vârsta potrivită. Organizatorii încurajează adopțiile responsabile și îndeamnă persoanele interesate să participe la acest eveniment, oferind o șansă unui animal care are nevoie de un cămin”. În cadrul aceluiași eveniment, Asociația Chinologică „Semper Fidelis” Prahova va organiza Cupa „Păzitorii Porții Vinului”, o expoziție chinologică ce aduce în prim-plan câini de rasă pură din România și alte state europene. Cel de-al doilea eveniment va avea loc tot în perioada 5-6 aprilie a.c., între orele 08.00-16.00, și tot la Parcul Memorial “Constantin Stere” al municipiului Ploiești – zona plajă. ”Cupa Păzitorii Porții Vinului le oferă șansa celor ­interesați să învețe mai multe despre rasele de câini și să aprecieze diversitatea și calitățile acestor animale. Expozițiile cu câini de rasă pură sunt nu doar o plăcere vizuală, dar și o șansă rară de a observa exemplare deosebite, cu genealogii impresionante din România și din întreaga Europă”, au mai precizat reprezentanții Primăriei Ploiești.