Luiza Rădulescu Pintilie
Le-a fost dăruit ochilor omenești miracolul de a putea vedea aproximativ un milion de culori, deși în toate limbile știute ale pământului există cu mult mai puține cuvintele în care pot fi definite aceste culori. Există, însă, pe lume, artiști- cei înzestrați cu harul de a găsi în cercul cromatic scheme și asocieri care lărgesc dincolo de închipuire universul culorii, dar și un poet precum Nichita Stănescu- cel care care a adăugat cuvintelor știute genialitatea unor … necuvinte, dând astfel sensuri noi nu numai limbajului poetic, ci și chipului și profunzimii sentimentelor. Iar în punctul de intersecție al acestor două fericite existențe se întâlnesc astfel, într-un mod și mai fast, poezia și arta formelor, a culorilor, a nuanțelor și tușelor definite și nedefinite, într-un poem al emoției pe care și-l scrie fiecare trăitor după chipul și asemănarea sa.
La hotarul primăvăratic dintre martie și aprilie, păstrând o luminoasă tradiție, punctul acesta de intersecție a fost retrasat simbolic în Galeria de Artă Ploiești, în expoziția –omagiu dedicată poetului Nichita Stănescu, încifrând toate culorile și toate necuvintele într-un splendid fir de trandafir alb- cum inspirat a fost așezat pe coperta catalogului de prezentare -și purtând semnătura artiștilor plastici membri ai Filialei Prahova a Uniunii Artiștilor Plastici din România. “Ascultă cu ochii și privește cu inima, descoperă, dincolo de forme și culori, acel loc unde arta vizuală și poezia de contopesc”-acesta este îndemnul exprimat de artista Liliana Marin, președinte al filialei prahovene a UAPR, pentru actuala ediție a expoziției care rămâne deschisă până miercuri, 2 aprilie a.c., dar el depășește, fără îndoială, actualul moment temporal și îmi permit să cred că poate fi o altfel de traducere a ceea ce însuși Nichita Stănescu a scris, în 1964, în volumul ” O viziune a sentimentelor”.: „Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi/tâmpla de stele, până când/lumea mea prelungă și în nesfârșire/se face coloană sau altceva/mult mai înalt și mult mai curând./Ce bine că ești, ce mirare că sunt!/Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,/două culori ce nu s-au văzut niciodată,/una foarte de jos, întoarsă spre pământ,/una foarte de sus, aproape ruptă/ înfrigurată, neasemuită luptă/a minunii că ești, a-ntâmplării că sunt.”
Am văzut expoziția și mărturisesc că mi-a plăcut. M-a dus cu gândul la lumea în care, în felul său, Nichita Stănescu numea ziua de ieri drept mâine , iar timpului și existenței le spunea, în necuvintele sale… antitimp și antiexistență. Privind lucrările , mi-am reamintit
versurile sale „Ochiule, iris, irise/cu priviri de adevăr” și crâmpeie de adevăr am regăsit în fiecare în parte. Sigur că, poate condusă de defectul meu profesional, am zărit imediat … cuvintele înghețate, mecanismul cu metafore și testamentul redactat pe tastatura unei vechi mașini de scris. Nu mă dezmint nici de chemarea florilor din vas, de cea a florilor de toamnă, a florilor albe, a imperialelor orhidee sau a trandafirului al dimineții mele, căreia niciodată nu îi rezist. Dar am auzit la fel de bine și trilul păsării care nu zboară noaptea , acordurile diafane ale violonistei , inspirația muzei , rugăciunea Teofaniei, sunetul de toacă al crucii de lemn ori piatră, gândul ivit din roua zorilor, poemele în roșu și albastru, taina metamorfozei. Vreau să cred că am deslușit ceva din înțelesurile mitice ale unui totem, din întretăierile unei geometrice rețele arbitrare ori din cifrele unei idolatre reprezentări, din portretul sentimentelor nevăzute, din armoniile a două culori și din spălarea timpului, din ochiul Poetului și din chipul lui Nichita, din grafica precum un vers- “Mă las în continuare” și vitraliul still life, din filigranata compoziție a albului porțelanat, din modelajul unui gând lăsat să umble liber, din tușele unei japoneze pictând și melancoliile tușelor în acuarelă, din amurg și înălțare, din coama dealului auriu , din patimă, peisajul urban , toamna, vârsta de aur a dragostei și portretul sentimentelor nevăzute, regăsind artiști consacrați pe care am șansa să îi știu și artiști tineri pe care am șansa să îi fi descoperit: Tiberus Adet, Cristian Anghel, Mihnea Badea, Marcel Bejgu, Adriana Brăileanu, Bogdan Buturugă, Veniamin Caminschi, Emanuela Ceapă, Emil Craioveanu, Anca- Maria Drăgoi, Inga Edu, Marilena Ghiorghiță, Iulia Ignat, Mihaela Ilie, Florica Ionescu, Liliana Marin, Lucreția Milea, Dragoș Minculescu, Alina Nedelcu, Adrian Nicolae, Valter Paraschivescu, Raluca Pârlițeanu, Maria Teodora Petre, Mirela Petria, Beatrice Popa, Ionuț Popa, Camelia Profirescu, Daniela Rîndașu, Valeriu Scărlătescu, Georgiana Sidoriuc, Florin Șuțu, Georgiana Tudor, Maria Urian, Mariana Grumăzescu-Voicu.
