Deșeurile vor fi colectate și transportate, cu titlu gratuit, de S. C. Bin Go Solutions SRL

Având în vedere faptul că printre angajamentele sale, având în vedere specificul activității, se regăsesc și cele care vizează eliminarea responsabilă a deșeurilor, repectiv protejarea mediului înconjurător, operatorul de salubritate S.C. Bin Go Solutions SRL a anunțat că se va alătura unei noi campanii de ecologizare de primăvară, efectuate la nivelul județului Prahova. Un exemplu în acest sens este acțiunea de ecologizare care va avea loc duminică, 27 aprilie 2025, organizată de Asociația GREEN YOUTH, în zona Gara de Nord Ploiești, eveniment care este inclus în cadrul unei campanii locale de implicare a tinerilor în activități de protejare a mediului, la care și operatorul de salubritate se va alătura. Astfel, deșeurile colectate în cadrul acestei acțiuni vor fi colectate și transportate cu titlu gratuit de S.C. Bin Go Solutions S.R.L., după cum au confirmat reprezentanții societății.