Simpla interzicere a accesului copiilor la smartphone-uri și social media îi privează pe aceștia de pregătirea pentru utilizarea sănătoasă a tehnologiei în viitor, a constatat un grup de experți internaționali care și-au publicat concluziile cercetării în British Medical Journal, potrivit Hotnews.
Grupul de specialiști din mediul academic afirmă că nu există dovezi conform cărora interdicțiile generale i-ar fi ajutat pe copii, adăugând că astfel de abordări reprezintă niște „soluții provizorii”, care „fac prea puține pentru a sprijini interacțiunea sănătoasă pe termen lung a copiilor cu spațiile digitale la școală, acasă și în alte contexte, precum și o bună tranziție la adolescență și la vârsta adultă într-o lume ce abundă în tehnologie”.
În schimb, experții militează pentru o abordare a utilizării tehnologiei bazată pe drepturi, în care copiii sunt mai bine protejați de efecte negative printr-un design și o educație conforme cu vârsta lor, ceea ce le poate permite să folosească tehnologia pentru a-și dezvolta abilitățile ce-i vor ajuta în lumea modernă, digitală, arată concluziile cercetării, preluate și de Agerpres.
Victoria Goodyear, de la Institutul pentru Sănătate Mintală din cadrul Universității din Birmingham, Marea Britanie, și colegi ai săi de la Universitatea Cambridge, dar și de la Universitatea Harvard, SUA, Școala suedeză de științe ale sportului și sănătății și Universitatea din Sao Paulo, Brazilia, au declarat că guvernele și autoritățile de reglementare ar trebui, în schimb, să se concentreze asupra îmbunătățirii legislației, astfel încât copiii să poată folosi telefoanele și rețelele sociale în condiții de siguranță.
Apelul grupului vine în contextul în care în Anglia continuă dezbaterea referitoare la o posibilă interzicere a telefoanelor mobile în școli.
Inspectorul șef al Ofsted – autoritatea de supraveghere a standardelor educaționale din Marea Britanie – a declarat că smartphone-urile ar trebui interzise în școlile din Anglia, o afirmație care a urmat unui schimb de replici între premierul britanic Keir Starmer și lidera Partidului Conservator Kemi Badenoch pe această temă în timpul unei sesiuni de întrebări adresate premierului.
Kemi Badenoch a întrebat de ce Guvernul s-a opus unui amendament al conservatorilor la un proiect de lege care prevede ca școlile să interzică utilizarea telefoanelor.
Drept răspuns, prim-ministrul a
descris propunerea drept „complet inutilă”, el susținând că „aproape fiecare școală” interzice deja telefoanele și, în schimb, potrivit spuselor sale, accentul ar trebui să fie pus pe conținutul pe care copiii îl consumă.
Școlile din Anglia au primit linii directoare fără caracter obligatoriu, anul trecut, menite să descurajeze utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor petrecute la școală.
În articolul lor din British Medical Journal, experții au afirmat că o evaluare recentă a politicilor privind utilizarea smartphone-urilor în școli din Anglia a indicat că restricționarea accesului „nu a fost asociată cu beneficii pentru sănătatea mintală și starea de bine, activitatea fizică, somnul, rezultatele școlare sau comportamentul în clasă al adolescenților”.
„În plus, acest studiu nu a identificat nicio dovadă a faptului că restricțiile școlare ar fi asociate cu niveluri mai reduse de utilizare a telefonului sau a media sau cu o utilizare problematică a rețelelor sociale”, au adăugat ei.
„Momentele și spațiile lipsite de tehnologie sunt, totuși, importante pentru copii, deoarece creșterea perioadei de timp petrecută pe telefoane și social media este, în general, asociată cu rezultate fizice, mentale și educaționale mai slabe”, au mai precizat specialiștii.
Cu toate acestea, abordările care se concentrează pe simpla restricționare a accesului la dispozitive pot submina drepturile copiilor la design tehnologic și la educație care îi vor ajuta să se dezvolte ca adulți în lumea de astăzi, adaugă ei.
Acasă Actualitate Interzicerea accesului copiilor la smartphone-uri și social media nu are beneficii pentru...