BBA CSM Petrolul Ploieşti, una dintre cele două echipe pe care clubul nostru le-a înscris în acest sezon în campionatul naţional „U14″, a încheiat sezonul pe locul al 5-lea după un parcurs cu 4 victorii şi 3 înfrângeri la Turneul Final de la Oradea!
Formaţia ce activează în parteneriat cu Bucharest Basketball Academy şi este antrenată de Ignacio Benitez şi Iulian Orbeanu, coordonator Ionuţ Ivan, a avut şi neşansa de a evolua în Grupa A1 în compania celor două finaliste ale campionatului, CSM Oradea şi Slam Bucureşti, astfel că a încheiat prima fază a turneului pe poziţia a 3-a şi a jucat în zona 5-8. În care a trecut, în „semifinală”, de Steaua cu scorul de 80-70, iar apoi, în jocul pentru locurile 5-6, a făcut instrucţie cu ABC Leii Bucureşti, pe care a învins-o cu 97-50!
Trei premii individuale pentru Emmanuel Nnamchi!
Pivotul echipei noastre, Chiemerie Emmanuel Nnamchi a pus monopol pe premiile individuale ale turneului, fiind „cel mai bun marcator”, „cel mai bun recuperator” şi, bineînţeles, inclus în „cel mai bun 5″ al competiţiei de la Oradea. Baschetbalistul nigerian a jucat în 6 partide, absentând din motive medicale în jocul cu CSM VSKM Târgu Mureş, şi a avut medii de 27.6 puncte şi 18.67 recuperări, la ambele capitole fiind urmat de Eric Sava, de la Leii Bucureşti, care a avut medii de 21.2 puncte şi 10.7 recuperări. Cea mai bună prestaţie a lui Nnamchi am consemnat-o în meciul pentru locul 5 cu Leii Bucureşti, în care a avut 40 de puncte, cu 100% din acţiune (16/16) şi nu mai puţin de 27 de recuperări.
Lotul de jucători al echipei noastre la turneul de la Oradea: Mark Zamfir, Ştefan Păsat, Alexandru Măncilă, Vlad Ghiman, Chiemerie Emmanuel Nnamchi, Alexandru Iambu, Tudor Ion, Luka Dode, Matei Răducanu, Tudor Tolstobrach, Lucian Grigore, Eric Dobre, Călin Dragomir, Eduard Szasz, Radu Potop, Vlad Ştefan şi Dimitri Răducanu.
Rezultatele înregistrate de BBA CSM Petrolul Ploieşti au fost următoarele:
Grupa A1
BBA CSM Petrolul Ploieşti – ABC Laguna Bucureşti Negru 67-57 (19-28, 15-6, 18-14, 16-9)
CSM Oradea – BBA CSM Petrolul Ploieşti 64-55 (12-20, 19-11, 9-15, 24-9)
BBA CSM Petrolul Ploieşti – CSM Târgu Jiu 63-51 (15-10, 11-16, 18-12, 19-13)
ABC Slam Bucureşti – BBA CSM Petrolul Ploieşti 65-56 (10-10, 32-10, 14-17, 9-19)
CSM VSKM Târgu Mureş – BBA CSM Petrolul Ploieşti 76-63 (17-28, 19-14, 19-6, 21-15)
Meciuri de clasament 5-8
BBA CSM Petrolul Ploieşti – CSA Steaua Bucureşti 80-70 (24-18, 17-17, 26-9, 13-26)
BBA CSM Petrolul Ploieşti – Leii Bucureşti 97-50 (30-6, 19-23, 26-14, 22-7)
BBA CSM Petrolul Ploieşti: Nnamchi (40 puncte, 27 recuperări), A. Iambu (12), V. Ghiman (7, 2×3), L. Grigore (7, 1×3), L. Dode (6), R. Potop (4), E. Păsat (4), A. Măncilă (4), D. Răducanu (4), M. Zamfir (4), C. Dragomir (3, 1×3) şi M. Răducanu (2).
Campioană naţională a devenit echipa gazdă, CSM Oradea, care a trecut în finală de Slam Bucureşti cu scorul de 68-66 (15-26, 13-11, 13-9, 27-20).