George Marin

În săptămâna încheiată, echipele de handbal prahovene au obținut următoarele rezultate:
Divizia A feminin, play-off, etapa 6: CS Județean Prahova – CSU Cluj-Napoca 38-27 (15-11). CSJ ocupă locul secund, cu 15 puncte, la trei puncte de liderul CSM Galați. Astăzi, de la ora 16:00, este programat meciul din etapa a 7-a, CSM Roman – CS Județean Prahova.
Juniori I, băieți, Turneul Semifinal 2, Perseverență, organizat la Breaza: CSM Ploiești – LPS Buzău 46-42 (21-24), Tricolorul Breaza – LPS Brăila 47-37 (22-16), CSM Ploiești – LPS Brăila 46-36 (22-15), Tricolorul Breaza – LPS Buzău 38-32 (13-13), CSM Ploiești – Tricolorul Breaza 45-38 (24-18). În clasament, CSM s-a clasat prima, iar Tricolorul a doua. Ambele echipe sunt calificate pentru Turneul Final perseverență (locurile 17-24), programat în perioada 30 aprilie – 4 mai, localitatea urmând a fi desemnată.
Juniori II, fete, etapa 17: CSM Ploiești – Viitorul Oțelul Galați 36-26 (17-9), CS Județean Prahova – Unirea Dobroești 54-36 (27-16), Victoria Olteni – LPS Brăila 18-49 (11-23); etapa 18: CSM Galați – CS Județean Prahova 34-27 (18-12), ACS Lucian Bute Galați – CSM Ploiești 33-40 (15-16). Victoria Olteni nu s-a prezentat la meciul de la Dobroești. În clasamentul final al grupei geografice, CSM a ocupat locul secund, după CSM Galați, în timp ce CS Județean Prahova s-a clasat a patra, în urma echipei ACS Lucian Bute Galați. Ambele echipe prahovene sunt calificate în grupele Turneului Semifinal 1. CSM se va confrunta cu Gloria Buzău, CSO Ovidiu și Viitorul Pantelimon, în timp ce CS Județean Prahova va lupta împotriva HC Omer Constanța, CSM București și CSO Buhuși. Aceste dispute sunt programate în perioada 25-27 aprilie.
Juniori IV, băieți, faza Euroregiune RO3, organizată la Plopeni: Academia Junior Ploiești – CSM Ploiești 20-14 (13-7), Academia Junior Ploiești – CSȘ Călărași 32-13 (16-5), CSM Ploiești – CS H2O Pitești 25-21 (14-10), Academia Junior Ploiești – CS H2O Pitești 35-17 (16-10), CSM Ploiești – CSȘ Călărași 32-16 (13-8). Ambele echipe prahovene fiind repartizate în grupa A, astfel că au jucat finalele împotriva primelor două echipe clasate în grupa B. Finala pentru locurile 3-4: CSM Ploiești – CSȘ Târgoviște 35-14 (20-9). Finala pentru locurile 1-2: Academia Junior Ploiești – Viitorul Pitești 22-12 (11-3). Ambele echipe prahovene s-au calificat pentru faza următoare, semifinală.