N. Dumitrescu

Dintre cele 104 localități din Prahova, doar în nouă – toate din mediul rural – s-au finalizat lucrările de cadastru. Confirmarea a venit de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Prahova care, recent, a făcut public faptul că pe lista unităților administrativ-teritoriale din județ în care s-au finalizat măsurătorile cadastrale s-a mai adăugat și comuna Râfov. ”În prezent, dintre cele 104 localități din Prahova, nouă sunt cadastrate integral – Olari, Gorgota, Cornu, Florești, Mănești, Ceptura, Gherghița, Cocorăștii Colț și Râfov, iar în alte 75 se desfășoară lucrări atât la nivel de unitate administrativ-teritorială, cât și pe sectoare cadastrale”, a precizat OCPI Prahova. Potrivit reprezentanților instituției, cărțile funciare ale celor 6.461 de imobile – terenuri și clădiri – din comuna Râfov au fost înmânate autorităților locale înainte de Sărbătorile Pascale, care, la rândul lor, le vor distribui, în mod gratuit, proprietarilor. Lucrările de cadastrare menționate s-au desfășurat în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR). La Râfov, înregistrarea sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară a început în anul 2022 și a vizat o suprafață totală de 3.321 de hectare, măsurătorile fiind finanțate din fonduri europene, prin intermediul POR. Reamintim faptul că, la nivelul județului nostru, lucrările de cadastru general au început în anul 2016, la un an după ce au demarat la nivel național. De regulă, la nivelul unei localități, măsurătorile durează câțiva ani, fiind în funcție de complexitatea lucrărilor, dar, mai ales, de mărimea unității administrativ-teritoriale. Scopul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară este cel al înregistrării gratuite a tuturor proprietăților din România într-un sistem integrat, în vederea realizării planului cadastral și a deschiderii cărților funciare la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale, beneficiile fiind următoarele: realizarea unui inventar complet al proprietăților imobiliare; siguranța circuitului civil al proprietăților imobiliare; clarificarea regimului juridic al proprietăților imobiliare publice și private; finalizarea înregistrării terenurilor agricole, pentru a se asigura punerea în aplicare a schemelor de plăți în agricultură; deschiderea gratuită a cărților funciare pentru toate proprietățile din România. ”Programul este finanțat din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), din fonduri europene și din bugetul primăriilor. ANCPI este beneficiarul proiectului Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România, care completează obiectivul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru peste 5 milioane de hectare, din 660 de unități administrativ-teritoriale din zonele rurale ale țării. Acest proiect a fost finanțat până în decembrie 2023 prin POR și a fost etapizat. A doua etapă a proiectului este finanțată, în prezent, prin Programul creștere, Inteligență, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027”, au mai precizat cei de la OCPI Prahova.