F.T.
Polițiștii de la combaterea criminalității organizate, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cu vârstele de 20, 21 și 34 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, trafic de minori și proxenetism.
«Din actele de urmărire penală – menționează IPJ Prahova- a rezultat că, în perioada noiembrie 2024 – aprilie 2025, două dintre persoanele cercetate, de 20 și de 21 de ani, ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut diferite cantități de canabis (drog de risc), cu sume cuprinse între 30 și 60 de lei pentru un gram.
De asemenea, în sarcina persoanei cercetate de 21 de ani s-a reținut că, în iunie 2024, ar fi recrutat o persoană vătămată minoră, pe care ar fi determinat-o, prin constrângere (exercitarea de acte de violență fizică și proferarea de amenințări la adresa sa și a familiei), să practice prostituția, înlesnindu-i această activitate prin punerea la dispoziție a unei locuințe închiriate, însoțirea și supravegherea continuă. Sumele de bani obținute de către victima minoră ar fi fost însușite integral de persoana cercetată.
Totodată, probele administrate în cauză au mai relevat că persoana de 34 de ani ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și comercializat, în intervalul octombrie 2024 – aprilie 2025, diferite cantități de droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA) către consumatori din Prahova».
În urma descinderilor, procurorii DIICOT– Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a trei persoane, pentru ca, ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova să dispună arestarea preventivă a persoanelor cu vârstele de 21 și 34 de ani și măsura arestului la domiciliu față de cea de-a treia, de 20 de ani.
Ieri dimineață, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Prahova, împreună cu angajați de la Secțiile de Investigare a Criminalității Economice și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova, Ialomița și Ilfov, pentru documentarea unei cauze penale ce are ca obiect comiterea infracțiunilor de braconaj, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
În acest context, IPJ Prahova menționează: «Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2024 – prezent, persoanele cercetate ar fi deținut, comercializat și folosit dispozitive interzise tip amortizor zgomot și termoviziune destinate armelor letale, acestea din urmă fiind deținute legal, în vederea braconării de animale sălbatice».
În urma descinderilor, la sediul IPJ Prahova urmau să fie conduse, pentru audieri, șapte persoane.