George Marin

Cunoscând calitățile lui Gicu Grozav și observând evoluțiile sale, chiar dacă el a avut și o perioadă marcată de prestații sub valoarea sa cunoscută, Aparatul cu Raze Pix l-a ocolit pe atacantul nostru, astăzi căpitanul echipei. El nu a mai fost pus sub radiografie din toamna anului 2022, din etapa a treia contând pentru ediția de campionat a revenirii Petrolului pe prima scenă. Atunci, radiografia se prezenta sub titlul „Așteptând zăpezile de altădată”. Se înțelege de la sine că evoluția în acel meci contra Sepsi nu a fost una mulțumitoare, dar Gicu Grozav, abia transferat la Petrolul, se afla în perioada de adaptare la cerințele antrenorului Nae Constantin. Între timp, „zăpezile” au venit, deseori bogate, de cele mai multe ori normale, rareori sărăcuțe. În ultima partidă, împotriva buzoienilor, a fost „avalanșă” întâmplată în a doua zi de Paști.
Desigur, oricine ar privi tabelul alăturat cu realizările lui Gicu Grozav, socotind numărul de mingi jucate, ar putea afirma că atacantul nostru nu a făcut prea mare lucru pe teren. Asta poate rezulta doar dacă privirea asupra tabelului este una fugară și se îndreaptă doar spre coloanele superioare. Privind și spre liniile dinspre baza tabelului se poate observa un maximum de eficiență în finalizarea fazelor de atac ale echipei. Grozav a trimis o treime din cele 24 de șuturi (conform statisticii oferite de
lpf.ro) îndreptate de Petrolul spre poarta buzoiană. Și, mai mult, se poate observa eficiența pe tabela de scor, în ciuda loviturii de pedeapsă pe care portarul Lazar a reușit să o pareze.
Am amintit modul de interpretare a datelor din tabel doar spre știința celor care merg pe ideea „da´ ce mare brânză a făcut ăla?”. Așadar, trecem să argumentăm de ce am pomenit de „avalanșă” când vorbim despre realizări.
Să începem cu pasa greșită. Ea apare ca interceptată, adaptată la clasificările stabilite în tabel. În realitate, pasa a fost blocată. Dar a fost una cu viziune, din zona tușei laterale, aproape de centru, o pasă care l-ar fi lăsat pe Irobiso în duel unu-la-unu cu Turda, la 30-35 metri de poarta buzoiană (min. 1). La fel de vizionară a fost și pasa de lungime medie, stânga, prin care l-a deschis pe Valentin Gheorghe aflat în colțul din dreapta al careului, moment care a generat lovitura de la colț prilejuită de respingerea curioasă a lui Saveljevs în capul lui Ciranni, ambii echipieri ai Gloriei aflându-se pe linia porții (min. 24). Puțin mai târziu, Gicu a dovedit altruism lăsându-l pe Vali Gheorghe să tragă la poartă, deși putea să o facă și el. A făcut-o imediat, dar și șutul său, al patrulea din sarabanda de lovituri, a fost blocat de aglomerația tip cutie de sardele din careu precum au fost și precedentele din respectiva serie (min. 29). Între timp, Gicu a tras penaltiul apărat de Lazar (min. 25). Oricum, Gicu a fost în progres dacă este să comparăm cu lovitura executată în prima etapă a sezonului regular, tot cu Buzăul, când a trimis alături de poartă. O altă probă de măiestrie a dat-o la preluarea pe piept urmată imediat de șutul din voleu, alături de poartă (min. 41). Pe lângă cele două goluri marcate (min. 18 – superbă lovitură în lungul liniei de poartă, la colțul portarului poziționat pentru centrare; min. 48 – reluare de la bara îndepărtată a unei mingi venită din cornerul executat de Jyry, minge care a străbătut careul buzoian la nivelul solului), Gicu Grozav a fost coautor – pasa de gol – la punctul al patrulea al Petrolului, reușit de Vali Gheorghe (min. 59). Dacă mai adăugăm și faptul că Grozav a susținut toate fazele de atac, fiind permanent pregătit să primească balonul, rezultă că și liniile superioare ale tabelului căpătă înțelesul cuvenit.

Am vorbit destul de mult despre realizările din ofensivă. Meritat, pentru că au fost numeroase. Dar, trebuie să menționăm prezența în defensivă. Am putut înregistra nu mai puțin de 11 prezențe în sprijinul apărătorului stânga, Radu, în primul mitan și cinci în al doilea la acțiunile de atac ale buzoienilor. Dintre acestea, două au fost deposedări (min. 40, 54), dar și celelalte au contribuit efectiv la acoperirea zonei, obligând echipa adversă să caute partea opusă pentru acțiunile de atac. Când Gicu Grozav a obosit și nu s-a mai retras în sprijinul defensivei, Gloria a atacat exact în zona lui Radu, creându-și superioritate numerică (min. 63, 74). Că Gicu obosise s-a putut observa și din modul în care a rezolvat o fază de atac printr-o centrare executată cu ristul exterior, departe de poartă. În condiție bună, el ar fi putut ține mingea, mai ales că nu avea cui centra în careu (min. 71). Tot în condiție bună, nu i-ar fi retrimis balonul lui Jyry, ci ar fi preluat și șutat de la marginea careului, având posibilitatea să creeze o copie a golului marcat în etapa trecută, la Sibiu (min. 75). Toate acestea, de după minutul 60, au fost remarcate și de staful tehnic, Gicu Grozav fiind înlocuit în minutul 78 după un joc extrem de dens al căpitanului petrolist.