Ca urmare a informaţiilor false apărute în ultima vreme în spaţiul public, referitoare la o presupusă neînscriere a echipei de handbal feminin în Liga Florilor, conducerea Clubului Sportiv Judeţean Prahova îi îndeamnă pe adevăraţii suporteri şi pe iubitorii de sport să se informeze DOAR din surse oficiale, nu din “vorbe goale”, aruncate “pe piaţă” în mod tenden­ţios, cu scopul de a submina eforturile făcute pentru obţinerea promovării.
În acest sens, directorul CS Judeţean Prahova, Ionuţ Urzeală, a avut o întâlnire cu echipa de handbal feminin, în cadrul căreia a expus în mod clar situaţia reală în această speţă:
“Am ales să fiu clar şi sincer în faţa jucătoarelor noastre, să le spun că ne dorim această promovare şi să le promit că, în cel mai scurt timp, voi avea o claritate pentru modul în care se vor întâmpla lucrurile în Liga Florilor.
Avem un buget în care trebuie să ne încadrăm şi un management sănătos trebuie să facă tot ce ţine de el pentru a aduce cele mai bune rezultate, valorificând un produs vandabil şi făcând spectacol în sport.
Dezaprob toate discuţiile neoficiale venite pe canale în care eu nu am comentat absolut nimic, pe care nu am transmis decizii oficiale. Nu au făcut decât să umbrească bucuria ­succesului obţinut în ultimul meci, de la ­Galaţi.
Vă aşteptăm pe toţi la meci, sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 16.00, să susţinem această frumoasă familie, care nu mai trebuie să fie umbrită de presupuneri, de un mod de lucru mai puţin profesionist şi de discuţii care sunt realizate într-un management făcut după ureche”, a declarat Ionuţ Urzeală, directorul CS Judeţean Prahova.