V. S.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a participat la Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Vinului”, care a avut loc, miercuri, la sediul Consiliului Județean Prahova. Evenimentul a reunit reprezentanții a 21 de primării din județ, având ca scop principal alegerea noii conduceri a Asociației și aprobarea unor modificări statutare necesare actualizării activității și conformării cu modificările legislative recente. Președintele Consiliului Județean, Virgiliu Daniel Nanu, a subliniat importanța consolidării colaborării între comunități și a evidențiat potențialul zonei ca destinație emblematică, plină de tradiție, crame și atracții turistice care pot susține dezvoltarea economică și promovarea identității locale.
În cadrul ședinței, a fost ales noul președinte al Asociației, Popa Ionuț, primarul comunei Tătaru, cel mai tânăr edil prahovean, precum și un nou Consiliu Director, format din Sora Marius Nicolae (Gura Vadului), Măchițescu Marian (Urlați), Nițu Constantin (Fântânele) și Purcăroiu Gheorghe (Predeal Sărari), alături de președintele Popa Ionuț (Tătaru). De asemenea, participanții au aprobat modificarea Statutului Asociației, actualizând datele reprezentanților unităților administrativ-teritoriale membre și adaptând documentele la contextul legislativ și administrativ actual. Au fost discutate și direcțiile de acțiune și strategiile pentru valorificarea potențialului turistic și viticol al zonei, Prahova fiind una dintre cele mai importante regiuni viticole ale țării, cunoscută pentru cramele sale și obiectivele culturale și naturale care atrag vizitatori din întreaga țară și din afara ei.