Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, una dintre cele patru bazilici papale majore, este un simbol al credinței, artei paleocreștine și al continuității spirituale.
Construită între anii 432-440, sub pontificatul Papei Sixtus al III-lea, imediat după proclamarea Fecioarei Maria ca „Născătoare de Dumnezeu” la Sinodul de la Efes, edificiul rămâne o mărturie vie a devoțiunii mariane.
Legenda spune că, în secolul al IV-lea, un patrician roman bogat pe nume Ioannes și soția sa, neavând copii, au promis Fecioarei Maria că îi vor dedica averea pentru construirea unei biserici.
În noaptea de 4 spre 5 august, li s-a arătat amândurora în vis, indicând locul miraculos unde să ridice lăcașul. Papa Liberiu, care avusese și el aceeași viziune, i-a însoțit pe Colina Esquilina, unde, în mod inexplicabil, pământul era acoperit de zăpadă în toiul verii.
Papa a trasat conturul noii biserici direct pe zăpadă, iar astfel s-a născut Bazilica Santa Maria Maggiore, numită și „Sfânta Maria a Zăpezii”. Această minune este comemorată anual, pe 5 august, printr-o ploaie de petale albe în interiorul bazilicii.
Bazilica este renumită pentru mozaicurile sale paleocreștine din secolul al V-lea, icoana Salus Populi Romani – protectoarea Romei – și relicve sacre, precum fragmente ale ieslei Nașterii Domnului.
Tot aici se află și mormântul lui Gian Lorenzo Bernini, maestrul barocului roman, a cărui artă a modelat Cetatea Eternă.
Bazilica adăpostește, de asemenea, mormintele mai multor papi: Honorius al III-lea, Nicolae al IV-lea, Sfântul Pius al V-lea, Sixtus al V-lea, Paul al V-lea, Clement al VIII-lea și Clement al IX-lea.
Astfel, Papa Francisc, care și-a exprimat dorința de a fi înmormântat aici, nu este primul suveran pontif care își găsește odihna în acest lăcaș sfânt.
În testamentul său din 2022, Papa Francisc a cerut să aibă o înmormântare simplă în Santa Maria Maggiore, sub altarul principal, într-un mormânt decorat doar cu o replică a crucii sale pectorale și inscripția „Franciscus”.
Pentru Papa Francisc, Santa Maria Maggiore nu a fost doar o biserică importantă, ci locul care simbolizează rugăciu nea, smerenia și legătura profundă cu Maica Domnului. El este primul papă după 1903 care a fost înmormântat în afara zidurilor Vaticanului.
Bazilica este văzută ca un loc de protecție și misiune, în acord cu întreaga viață și lucrare a Papei Francisc, dedicată păcii și celor sărmani.