Nicoleta Dumitrescu
Cu siguranță, funeraliile Papei Francisc au fost urmărite, la televizor, și de foarte mulți români, indiferent de confesiunea lor, iar imaginile transmise în direct, de la Vatican, pot fi trecute, fără tăgadă, în tratate și studii care se pot scrie pe tema rolului pe care îl poate avea un conducător inclusiv după plecarea sa pământeană.
Pentru că, da, trecute în propriul testament, funeraliile celui care a fost până în prima zi de Paște liderul Bisericii Catolice au arătat lumii întregi, capetelor încoronate și celor mai puternici lideri de pe planetă, ce înseamnă să-ți închei o misiune care ți-a fost dată cu demnitate, dar, mai ales, cu smerenie și multă, multă simplitate! În fapt, eliminarea fastului și dorința fostului pontif de a avea un coșciug simplu, din lemn, fără să fie pus pe catafalc, să fie dus cu papamobilul și să fie înmormântat în pământ, într-un lăcaș de cult care îi era drag sufletului său, să aibă un mormânt simplu, pe care să scrie în limba latină doar numele său arată, de fapt, ceea ce știm cu toții, de altfel, și anume că, indiferent de ce funcții și câți bani avem sau nu avem, toți suntem muritori și nu luăm nimic cu noi! Mai important, este, însă, ceea ce rămâne în urma noastră! Or, ceea ce a rămas în urma Papei Francisc s-a văzut chiar în ziua funeraliilor sale, când sute de mii de oameni au venit să-și ia rămas bun, pentru ultima oară, de la un om care, prin felul său de a fi și de a privi cu alți ochi lumea și realitatea în care cu toții trăim, a reușit, atrăgându-și inclusiv critici, să spargă o serie de percepții care cu greu puteau fi abordate și ulterior acceptate, mai ales în domeniul religiei. De altfel, sunt multe situațiile în care acesta a ținut să arate cât de benefică este cultivarea normalității și a simplității în viața de zi cu zi, exemple în acest sens fiind luarea mesei alături de ceilalți clerici sau de oameni săraci ori să-i înapoieze curierului elasticele cu care erau prinse ziarele pe care le citea sau donarea ultimilor săi bani către o fabrică de paste dintr-un centru de detenție pentru minori…
Aici este vorba, însă, de arta simplității, una asumată chiar până în ultima zi de viață, iar aceasta ar trebui să fie o lecție, cu adevărat, din care ar trebui să învețe mai ales aceia care ocupă funcții înalte! Numai că arta simplității se învață numai atunci când ai înțelepciunea să conștientizezi că ea poate să vină numai din interior. Pentru că un zâmbet când este forțat se vede, la fel cum se simte și lipsa empatiei la atingere, chit că mulți lideri au obiceiul să strângă mâini și să lase pupături pe obraji, în dreapta și-n stânga, atunci când se văd în mulțime. Pe de altă parte, simplitatea se dobândește și se cultivă mai ales atunci când arăți că nu-ți trebuie haine scumpe, cu tot felul de galoane, ca să-ți îndeplinești o misiune pentru cei mulți. Or, în vremurile de astăzi, mai ales în politica din România, sunt destule exemplele în care, uitând că au plecat de jos, mulți cred că au ajuns… împărați și nu mai vor, cu niciun chip, să cedeze tronul!
În concluzie, dincolo de toate, cel mai important este în viață să-ți arăți, cu naturalețe, fața umană, pentru că simplitatea rămâne definitorie și în ceea ce lași, ca moștenire, în urma ta.
