F.T.
Potrivit statisticilor IPJ Prahova, de la începutul anului și până la data de 31 martie a.c., viteza neregulamentară a reprezentat cauza a cinci accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au decedat, iar altele au fost grav rănite.
Acesta este și unul dintre motivele pentru care poliția prahoveană amintește că, în perioada 7 – 13 aprilie 2025, agenții rutieri din cadrul Inspectoratului desfășoară, pe raza întregului județ, acțiuni în cadrul operațiunii SPEED, organizată la nivel european de către Organizația Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de viteza excesivă și pentru verificarea respectării regimului legal de viteză, acțiune despre care am amintit și într-unul dintre numerele ziarului.
De asemenea, în informarea IPJ Prahova se mai precizează faptul că astăzi, 9 aprilie 2025, în intervalul orar 00:00 – 24:00, «se desfășoară operațiunea Speed Marathon, în cadrul căreia echipajele de poliție rutieră vor acționa intens în teren pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care depășesc limitele legale de viteză.
Totodată, pe parcursul întregii săptămâni (7-13 aprilie a.c.), polițiștii prahoveni utilizează toate echipamentele de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei din dotare – inclusiv radarele mobile și dispozitivele radar de tip pistol –, care sunt amplasate pe drumurile naționale, județene și comunale din județ. De asemenea, acțiunile se derulează atât în mediul urban, cât și în mediul rural, cu scopul de a descuraja comportamentele agresive în trafic.
În Prahova, polițiștii acționează și cu sprijinul sistemului E-SIGUR, prin care traficul este monitorizat cu radare de tip TruCAM II, montate pe trepied, în afara părții carosabile, în zonele cu risc rutier».
În contextul amintit mai sus, poliția prahoveană recomandă tuturor participanților la trafic următoarele: să respecte regimul legal de viteză stabilit pentru fiecare sector de drum; să adapteze permanent viteza la condițiile meteo-rutiere; să manifeste prudență în trafic și să acorde prioritate pietonilor; aceștia din urmă să traverseze regulamentar, pe marcajele semnalizate, doar la culoarea verde a semaforului și să nu pună în pericol siguranța rutieră.