Studenții și tinerii familiști care nu au împlinit încă vârsta de 45 de ani vor putea să-și deconteze plata chiriei în limita a 500 de euro pe lună, față de 300 de euro pe lună în prezent, prin creditele StudentInvest și Family­Start, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere de Ministerul Muncii. În plus, vor fi introduse noi tipuri de cheltuieli eligibile, potrivit Hotnews.
”În cazul programelor de creditare StudentInvest și FamilyStart, este prevăzută ca și cheltuială eligibilă plata chiriei, în limita a 300 de euro, aferentă locuințelor închiriate. Din practică s-a constatat că a fost solicitată băncilor partenere decontarea în avans a chiriei pe o perioadă îndelungată de timp”, se arată în nota de fundamentare.
Drept urmare, prin proiectul de OUG se propune ca plata lunară a chiriei să fie în limita a maximum 500 de euro/lună și aceasta să se efectueze fără a solicita plăți în avans, fiind esențială pentru a evita costuri suplimentare.
Proiectul de ordonanță va introduce și alte modificări ale cheltuielilor eligibile la cele două programe de creditare.
Astfel, în cadrul programului StudentInvest, vor fi eligibile și cheltuielile cu achiziția de componente de calculator, cheltuielile cu investigațiile medicale și tratamente complexe ale membrilor familiei studentului care aplică la program, rambursarea anticipată parțială/integrală a unui credit ipotecar contractat anterior, inclusiv prin programe guvernamentale, precum și cheltuielile cu achiziția de autoturisme și a cheltuielilor ocazionate de adaptarea acestora la nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilități.
De asemenea, se are în vedere asigurarea cheltuielilor cu achiziția de autoturisme, și a cheltuielilor ocazionate de adaptarea acestora la nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilități fiind stabilite ca eligibile și în cadrul programului FamilyStart.
O altă modificare importantă este la programul de creditare FamilyStart.
În prezent, acest program poate fi accesat de persoane cu vârste între 18 ani împlniți și 45 de ani neîmpliniți care îşi întemeiază o familie şi/sau persoanele care formează împreună o familie, dintre care cel puţin unul dintre beneficiari se încadrează în criteriul de vârstă.
StudentInvest se adresează tinerilor cu vârsta între 18 – 31 ani care sunt cuprinşi în instituţiile de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate.
Suma împrumutată poate fi de până la 75.000 de lei, pe o perioadă de maxim 10 ani, inclusiv perioada de grație. Statul garantează până la 80% din valoarea împrumutului și suportă integral dobânda totală (IRCC plus marja).
În cazul FamilyStart, cei interesați trebuie să aibă în prezent vârste între 18 și 45 de ani neîmpliniți. Venitul net lunar pe membru de familie de până la 6.000 de lei, respectiv pentru familiile monoparentale care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 7.500 de lei.
Suma împrumutată poate fi de până la 150.000 de lei, pe o durată de maxim 10 ani, inclusiv perioada de grație. Statul garantează până la 80% din valoarea împrumutului și 75% din dobânda totală (IRCC plus marja).