Giorgiana Radu-Avramescu
Buni zori, cu aerosoli, dragul meu! Respir aerul acestei dimineți de lângă sufletul mării. E liniștită marea. Valurile se izbesc cu grijă de țărm, nederanjând nisipul din somnul lui iernatic, obosit după verile multe, după nenumărații pași care l-au traversat în lung și-n lat. Soarele se arată timid în oglinda mării. Pescărușii valsează dinamic deasupra apei, pândind hrana marină. Privesc tabloul acestei dimineți. Îl știu demult și îmi era dor să-l revăd, să fac parte din el, așa cum el face parte din amintirile mele.
Amintirea mării mă cheamă adesea. Ea nu poate fi uitată, așa cum la rându-i poartă în tăcere, cu discreție, numele atâtor îndrăgostiți care-au primit botezul ei. Câte șoapte de iubire a auzit, câte îmbrățișări a privit, câte inimi înamorate au bătut deodată cu inima ei generoasă? Și inimile noastre au bătut cândva în ritmul mării, îți mai amintești? Și șoaptele noastre și-au avut ecoul deodată cu glasul ei. Până când șoaptele au amuțit, așa cum reiese și din ceea ce scriai în 30 martie 2021: ”Aseară, fără fast și musafiri, mai ales că mama Giorgianei, care locuiește în alt sat, a fost luată cu salvarea, cuprinsă de o răceală care poate fi orice, încerc ceea ce făceam mereu în alți ani. Încerc să-i cânt singur, de ziua ei de naștere, ”La mulți ani!”. Vocea nu iese, doar un suflu care ar trebui să semene cu ce vreau eu să urez a fost descifrat după buze de sărbătorita care îmi cade în brațe plângând în hohote. Tu vrei să-mi cânți ”La mulți ani!”, apucă doar să spună și nu știu dacă am plâns amândoi, sau în sufletul meu fără glas s-a făcut o lacrimă mare care ar fi vrut să cânte și n-a putut decât să se facă apă sărată, împreunându-se în șuvoaie”.
Dragul meu, sâmbătă, lacrima a curs doar în sufletul meu. Altfel, a fost o zi a cuvintelor rostite cu glasul prieteniei, a gândurilor frumoase. O zi a bucuriei și recunoștinței pentru faptul că sunt, pentru tot ceea ce am primit și primesc. O zi pe care o așez în inima binecuvântărilor mele. O zi despre mine și oameni. Despre mare și flori. Despre amintiri și dorința de a construi altele noi. Despre întâmplarea de a fi.
Îți trimit și ție încercarea unui bilanț făcut cu luciditate, a parcursului meu de până acum:
am adunat primăveri multe,
am adunat și flori de gheață,
am strâns în ani
un car de vise,
cât să mă țină
întreaga viață
au fost destule ploi de vară,
și grindină și vijelii,
au fost iubiri
ce-or să mai doară,
iubiri ce încă vor veni
apusuri multe am privit
și răsărituri tot pe-atât
am sărutat
a fost și cald,
a fost și frig,
a fost și-aproape,
și departe
mi-a fost și drag,
mi-a fost și dor,
mi-a fost – cum să vă spun
de toate,
iar eu nimic n-am regretat,
nimic nu vreau să șterg
chiar dacă
o lacrimă m-a mai costat,
un rid în plus,
un lung oftat
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
