V.S.
Consiliul Județean Prahova a lansat licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru resistematizarea infrastructurii rutiere la ieșirea de nord a municipiului Ploiești, unde deseori apar blocaje în trafic. Astfel, conform proiectului, drumul județean 236 va fi lărgit la patru benzi, va fi construit un pasaj și, practic, intersecția cu DN1 și DN1B va fi resistematizată pentru îmbunătățirea fluenței traficului în zona respectivă.
Potrivit documentației de achiziție, în prezent, în zona centrelor comerciale Metro, Leroy Merlin și Carrefour, circulația auto se desfășoară cu dificultate, creându-se ambuteiaje atât pe DN1 și DN1B, cât și pe Bulevardul Republicii din Ploiești. Cele două sensuri giratorii de la intersecția DN1 și DN 1B, respectiv intersecția DN 1B și Bulevardul Republicii, au capacitatea de circulație depășită și se blochează, formându-se astfel ambuteiaje. Prin licitația lansată, Consiliul Județean vizează realizarea studiilor de teren, raportul privind impactul asupra mediului, documentațiile suport pentru obținerea de avize, acorduri și autorizații, expertiza tehnică, precum și studiul de fezabilitate cu elemente de D.A.L.I. în vederea realizării obiectivului de resistematizare a zonei respective, de construire a pasajului și de lărgire la patru benzi a DJ 236.
Pe 12 februarie, consilierii județeni au aprobat parteneriatul dintre Consiliul Județean Prahova și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru realizarea acestui proiect.
”Obiectivele propuse reprezintă priorități ale administrației județului și au ca scop fluidizarea traficului auto pe relația București – Câmpina și Câmpina – DN1B, creșterea vitezei de transport prin descongestionarea traficului de tranzit, reducerea consumului de carburant, reducerea accidentelor rutiere și a aglomerației urbane”, se precizează în hotărârea adoptată în luna februarie. Parteneriatul dintre CNAIR și Consiliul Județean are drept scop colaborarea dintre cele două instituții pentru realizarea obiectivelor menționate anterior.
CNAIR va mandata şi cesiona către județul Prahova drepturile şi obligaţiile privind utilizarea documentației de tip SF și a proiectului tehnic realizate pentru obiectivul de investiții respectiv și implementarea acestuia și va depune spre finanțare proiectarea și execuţia obiectivului de investiții.
Pe de altă parte, Consiliul Județean Prahova va derula elaborarea, modificarea, revizuirea, completarea, actualizarea documentațiilor tehnico-economice și va organiza procedurile de achiziție aferente. De asemenea, responsabilitatea CJ va fi și de urmărire a derulării lucrărilor.