Reacţii îngrijorate în Statele Unite, după ce preşedintele Donald Trump a ordonat desfiinţarea Departamentului Educaţiei şi preluarea administrativă a şcolarizării la nivelul autorităţilor din fiecare stat, potrivit TVR Info. Unul dintre efectele criticate ar putea fi gestionarea dificilă a împrumuturilor pe care le fac studenţii pentru urmarea cursurilor universitare. Separat de această decizie, Trump a revocat accesul predecesorului său şi al vicepreşedintei Harris la informările de securitate. Decizia preşedintelui Trump de a desfiinţa Departamentul Educaţie şi de a lăsa învăţământul strict la latitudinea statelor scoate în stradă elevi şi profesori. Tinerii şi cadrele didactice spun că ieşirea Educaţiei de sub tutela federală va avea efecte negative asupra nivelului de instruire a tinerilor. Potrivit ordinului semnat de Trump, Departamentul Educaţiei, care se ocupa de învăţământ la nivel federal, va fi desfiinţat. iar Statele vor fi cele care se vor ocupa, independent, de problemele privind educaţia. De asemenea, Trump a retras accesul la informaţii clasificate pentru predecesorul său Joe Biden şi mai multe personalităţi democrate. Printre cei care nu mai au voie să primească informaţii secrete se numără, alături de Biden, membri ai familiei sale, precum şi Kamala Harris, fosta vicepreşedintă şi adversara lui Trump în cursa pentru Casa Albă, dar şi Hillary Clinton.