FC Petrolul și FC Botoșani deschid faza play-out a Superligii, cu întâlnirea de vineri, de la ora 17.00, de pe „Ilie Oană”. Elevii lui Adrian Mutu pornesc din postura favoriților, după parcursul mai bun pe care l-au avut în prima parte a campionatului, dar, cu siguranță, oaspeții vor căuta să obțină puncte, atâta vreme cât, de aici și până la finalul stagiunii, fiecare meci va fi extrem de important în cursa pentru menținerea pe prima scenă a fotbalului românesc. Iar primul meci, chiar că este cel mai important…
Biletele pentru această confruntare sunt disponibile on-line, pe www.iabilet.ro, iar în format fizic vor putea fi procurate de la casa stadionului „Ilie Oană”, programul de funcționare al acesteia fiind următorul:
Joi, 13 martie: orele 14.30 – 18.30.
Vineri, 14 martie: orele 10.00 – 18.00.
Prețurile biletelor vor fi următoarele:
– Peluze: 15 lei;
– Tribuna 2: 35 lei;
– Tribuna 1: 45 lei;
– Tribuna 0: 60 lei.