Naționala U20 a României, pregătită de Costin Curelea, revine pe gazon în a doua jumătate a lunii martie, pentru a încheia stagiunea 2024-2025 din Liga Elitelor U20. Tricolorii vor susține ultimele două partide din acest sezon în compania reprezentativelor similare ale Poloniei (deplasare) și Turciei (acasă).
Ieri, tricolorii au ajuns în Polonia, cu cei doi petroliști convocați, Rădulescu și Boțogan în efectiv. Interesant este că Boțogan rămâne între tricolorii U20 și este posibil sa realizeze un mic „record” – să joace la Naţională, în 2025 , mai mult decât a evoluat la echipa de club!
Ambele partide vor fi transmise pe canalele Digi Sport, dar și pe FRF.tv pentru românii din străinătate.
Programul României U20 în luna martie:
*21 martie 2025 – Polonia U20 – România U20, ora 18:15, stadion „Sportowy Bruk-Bet Termalica”, Nieciecza;
*25 martie 2025 – România U20 – Turcia U20, ora 17:30, stadion „Eugen Popescu”, Târgoviște
Pentru această acțiune, selecționerul Costin Curelea a ales următorii jucători:
Portari: Ștefan Lefter (Universitatea Cluj), David Dincă (ACSM Reșița), Codruț Sandu (FCU 1948 Craiova);
Fundași: David Maftei (Oțelul Galați), Andrei Dorobanțu (Unirea Slobozia), Răzvan Pașcalău (Dinamo București), Leonardo Ferroni (Genoa / Italia), Ionuț Pop (Corvinul Hunedoara), Ștefan Duțu (CS Afumați), Antonio David (AS Gubbio / Italia), Mark Țuțu (Ceahlăul Piatra Neamț);
Mijlocași: Mihnea Rădulescu (Petrolul Ploiești), Ștefan Bană (Universitatea Craiova), Cătălin Vulturar (Rapid București), Denis Rența (CSM Focșani), Robert Jălade (FC Sevilla / Spania), Alin Boțogan (Petrolul Ploiești), Rareș Pop (Rapid București), Andres Sfaiț (CFR Cluj), Omar El Sawy (Sepsi OSK), Eduard Radaslavescu (Farul Constanța);
Atacanți: Rareș Burnete (Lecce / Italia), Atanas Trică (CSM Slatina).