România a înregistrat 77,8% dintre toate cazurile de rujeolă din UE, în condițiile în care media vaccinării ROR în țara noastră este una scăzută – sub 70%. Tot mai mulți părinți aleg să nu-și vaccineze copiii, ceea ce a dus la o scădere progresivă a ratelor de acoperire vaccinală pentru ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), în special pentru doza a doua, administrată la 5 ani, arată datele unui studiului „Bariere în calea vaccinării în mediul rural din România” realizat de Salvați Copiii și preluat de Hotnews. Astfel, dacă pentru prima doză acceptarea este relativ bună, la rapel rata scade dramatic, ajungând în unele comunități până la doar 20%, în condițiile în care România a înregistrat 77.8% dintre toate cazurile de rujeolă din UE.
Principalele cauze țin de carențele informaționale, de dezinformarea din social media, precum și de bariere sistemice, cum ar fi birocrația excesivă, lipsa resurselor materiale, desființarea vaccinării în școli și lipsa transportului, arată datele unui studiu calitativ complex al Salvați Copiii România.
Principalele concluzii ale studiului Salvați Copiii:
• România a înregistrat 77.8% dintre toate cazurile de rujeolă din UE;
• Media vaccinării ROR este scăzută, sub 70%, cu cea mai mică rată în județul Neamț (44,9%);
• Medicii de familie identifică multiple obstacole la nivel sistemic: absența consecințelor pentru nevaccinare și desființarea vaccinării în școli, care au redus semnificativ ratele de imunizare, în special în comunitățile vulnerabile și izolate;
• Analiza datelor privind acoperirea vaccinală în perioada 2020-2024 evidențiază o tendință îngrijorătoare de scădere pentru două dintre cele două vaccinuri obligatorii: vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) și vaccinul pneumococic conjugat.
Conform celui mai recent raport INSP care abordează situația vaccinării (Institutul Național de Sănătate Publică, 2024), în mediul rural din România există diferențe semnificative față de mediul urban. Din cei 12.150 de copii evaluați în studiu, 41% provin din mediul rural, unde se înregistrează rate de vaccinare mici, cum ar fi doar 93,4% pentru BCG, 43,8% pentru hepatita B, 48,9% pentru DTPa, VPI și Hib, 52,1% pentru vaccinul pneumococic și 58,2% pentru o doză de ROR.
Pentru vaccinul pneumococic, imunizarea nu a atins pragul de 95% în niciun județ al țării, cu excepția județului Giurgiu.
Analiza datelor privind acoperirea vaccinală în perioada 2020-2024 evidențiază o tendință îngrijorătoare de scădere pentru cele două vaccinuri obligatorii, cu implicații semnificative pentru sănătatea publică. Scăderea ratelor de vaccinare a avut un impact epidemiologic semnificativ, evidențiat cel mai clar prin apariția epidemiei de rujeolă din decembrie 2023.
Deosebit de îngrijorătoare, spun autorii studiului, este afectarea disproporționată a copiilor sub un an, trei dintre decesele cauzate de rujeolă fiind înregistrate la cei cu vârste între 7 și 8 luni, care nu erau încă eligibili pentru vaccinare. Există diferențe semnificative între mediul urban și rural, unde ratele de vaccinare sunt constant mai scăzute. Legislația internă din România nu este tranșantă în ceea ce privește caracterul obligatoriu sau opțional al vaccinării copiilor. Deși această dualitate legislativă creează un context juridic ambiguu, legea subliniază importanța implementării vaccinării ca măsură esențială pentru sănătatea publică.