F.T.

Activitățile circumscrise «Săptămânii Protecției Civile», derulate în perioada 26 februarie – 4 martie a.c., s-au încheiat, iar bilanțul acțiunilor desfășurate de către angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova arată, potrivit unei informări a reprezentanților instituției, astfel: «Mii de copii de toate vârstele au fost instruiți în peste 70 de unități de învățământ din județ. De asemenea, au fost organizate puncte de informare preventivă în zone cu aflux mare de persoane, iar salvatorii au fost prezenți atât pe pârtiile din zona montană, cât și în lăcașuri de cult din județ.
Toate aceste activități vin să ilustreze grija pe care o manifestăm față de semenii noștri, care nu se rezumă doar la intervențiile zilnice, ci se concretizează și prin acest tip de acțiuni».