Ministerul Finanţelor a lansat, la sfârșitul săptămânii trecute, o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populaţie, în care vor fi menţinute condiţii speciale pentru donatorii de sânge, a anunţat instituţia, într-un comunicat, potrivit TVR Info. ”Tranşa specială dedicată donatorilor de sânge pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţă la 1 an, are o dobândă de 7,80%. Donatorii-investitori beneficiază de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei”, se menţionează în comunicat. Totodată, pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 septembrie 2024. ”Fidelis II din 2025 este a douăsprezecea ediţie a campaniei „România are sânge de rocker, acum şi de investitor” realizată împreună cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, Rock FM, prin care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă la titlurile de stat. Tot mai mulţi donatori de sânge au devenit şi investitori, astfel încât, până în prezent, cei 22.745 de donatori-investitori au subscris aproape 2,5 miliarde lei”, se mai precizează în comunicat. În afară de tranşele speciale, ediţia care a debutat pe 7 martie va conţine şi următoarele emisiuni: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an, 3 ani şi 5 ani şi dobânzi de 6,80%, 7,50%, respectiv, 7,80%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 2 ani şi 7 ani şi dobânzi anuale de 3,75%, respectiv, 6%. Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro. În 2025, Fidelis aduce ca noutate lansări lunare, precum şi posibilitatea de a subscrie, timp de 6 zile lucrătoare, încă din prima parte a lunii. Totodată, dobânzile şi scadenţele pentru următoarea ediţie se anunţă la finalul lunii curente pentru emisiunea viitoare. Banii pot fi retraşi oricând, iar câştigurile sunt neimpozabile. În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile. De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadenţă, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere.