• Procurorii DIICOT anchetează ­cazul, trei persoane fiind reținute

F.T.

Polițiștii Brigăzii de combaterea crimei organizate, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, acestea fiind cercetate pentru comiterea infracțiunilor de «trafic de minori»»și «supunere la muncă forțată sau obligatorie».
Astfel, potrivit unei informări a IPJ Prahova, din materialul probator administrat a reieșit că «în anul 2023, trei dintre persoanele cercetate, membre ale aceleiași familii, ar fi recrutat, transportat și adăpostit două victime minore, frați gemeni de 12 ani şi două luni la momentul recrutării, în vederea exploatării acestora prin supunere la muncă forţată.
Cele două victime ar fi fost obligate, inclusiv prin acte de constrângere fizică și psihică, să presteze munci dificile în diferite locații, situate în judeţele Ilfov și Prahova, precum și în Bucureşti, persoanele cercetate profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra, cauzată atât de vârsta fragedă, cât și de starea de vădită vulnerabilitate (familie modestă, monoparentală, lipsa de reacție a părintelui pentru stoparea stării de exploatare).
De asemenea, tot poliția prahoveană mai precizează faptul că una dintre persoanele cercetate, în vârstă de 23 de ani – frate al victimelor – ar fi sprijinit atât recrutarea, cât și exploatarea celor doi minori.
«După aducerea persoanelor vătămate în stare de aservire, persoanele în cauză le-ar fi obligat să presteze munci fizice incompatibile cu vârsta, încălcând flagrant prevederile Codului muncii, care interzice încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani. Astfel, victimele ar fi fost obligate să încarce/descarce cantități mari de materiale de construcții, de fructe, să taie și să care lemne, să ridice stâlpi, să toarne beton, să desfășoare munci la edificarea unui imobil, să presteze activități de vânzare, pe perioade de timp îndelungate, care depășeau uneori 16-18 ore pe zi» (Comunicat IPJ Prahova).
Și parcă toate cele prezentate nu ar fi fost de ajuns pentru minori, IPJ Prahova mai amintește că «atât persoanele cercetate, cât și alte persoane, ar fi realizat filmări, pe care le-ar fi postat în mediul online, unul dintre cei doi minori fiind surprins dormind, într-un vehicul de transport».
Pentru documentarea temeincă a cauzei, polițiștii și procurorii ploieșteni au pus în aplicare șapte mandate de percheziție la locuințele persoanelor cercetate, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă. În urma acțiunilor, procurorii DIICOT Ploiești au dispus reținerea a trei persoane cu vârstele de 22, 30 și 52 de ani, precum și măsura controlului judiciar față de o alta, de 23 de ani.
De asemenea, ieri, 12 martie a.c., a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.