Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, i-a premiat, ieri, pe membrii echipei Eastern Foxes, echipa de robotică a Colegiului Național „I. L. Caragiale” din Ploiești, într-o ceremonie specială dedicată rezultatelor excepționale obținute la etapa națională a competiției FIRST Tech Challenge România, desfășurată recent la Pitești.
Eastern Foxes a impresionat prin performanța remarcabilă de a câștiga prestigiosul premiu Control Award – locul I și de a conduce alianța finalistă din poziția de căpitan, asigurându-și astfel calificarea directă la Campionatul Mondial de Robotică din Houston, Texas, SUA, programat între 16 și 19 aprilie 2025. Această realizare remarcabilă plasează Eastern Foxes în topul echipelor internaționale de robotică, alături de alte patru echipe reprezentante ale României. Consiliul Județean Prahova le-a acordat membrilor echipei premii individuale în valoare de 11.400 lei și diplome de excelență, oferindu-le astfel sprijinul financiar necesar participării la competiția mondială. Virgiliu Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, a declarat cu această ocazie: „Suntem extrem de mândri de tinerii noștri de la Eastern Foxes și suntem hotărâți să le oferim tot sprijinul pentru a-și atinge potențialul maxim la Houston. Avem încredere deplină că vor reprezenta cu onoare județul Prahova și România, arătând că pasiunea, inovația și colaborarea sunt ingredientele unui succes remarcabil”. În același context, elevul Luca Pantelimon din echipa Info(1) Robotics a Colegiului Național „I. L. Caragiale” va reprezenta România în prestigioasa finală internațională Dean’s List, organizată tot la Houston.
Cine sunt elevii ploieșteni care vor reprezenta România la Campionatul Mondial
Membrii echipei Eastern Foxes care vor reprezenta România la Campionatul Mondial sunt: Mihnea Popa, Denis-Matei Sava, Ruxandra-Ioana Filip, Raluca-Ana-Maria Buzatu, Ioana-Iuliana Georgescu, Victor-Gabriel Anghel, Răzvan-Gabriel Bîrsan, Mihnea Gabriel Toader, Teodor Alexandru Bobea, David-Codruț Chiriță, Emanuel Eric Mihalache, Mara Panait, Robert-Gabriel Pîrvănoiu, Bogdan Andrei Nuță și Maria-Sofia Ivan. Echipa este coordonată de profesorii Dana Lica, Suditu Iulia, Loredana Țaga și Vișinescu Violeta.