În acest moment, instituția care are în subordine companiile din industria apărării este Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a anunțat însă, în conferința de presă, că aceste entități vor fi preluate de Ministerul Apărării, potrivit Hotnews.
Conform informațiilor publice, Ministerul Economiei are în subordine 25 de companii din industria apărării, acoperind diferite domenii, de la aviație și șantiere navale până la producerea de armament.
„Vom susține dezvoltarea industriei naționale de apărare. Aici este un spațiu bun să ne mișcăm, inclusiv prin preluare de către Ministerul Apărării a unor entități care astăzi sunt subordonate Ministerului Economiei și integrarea lor în această zonă”, a afirmat Ilie Bolojan.
Acesta a precizat că România a avut o creștere a bugetului dedicat apărării. „În 2023, am fost sub 1,5%. În 2024, am ajuns la peste 2,2%. Există un acord între forțele politice pentru a susține această majorare a cheltuielilor de apărare. Există acest acord în aproape toate țările din UE”, a spus Bolojan.
Companiile din industria de apărare, conform datelor de pe site-ul Ministerului Economiei, sunt următoarele :Avioane Craiova SA; IAR SA; IOR SA; Romaero SA; Șantierul Naval Mangalia SA; Uzina Mecanică Orăștie SA; CN Romarm SA; Tohan SA Zărnești; Carfil SA Brașov; Uzina Mecanică Plopeni SA; Metrom SA Brașov; Uzina Mecanică Cugir SA; Uzina Mecanică Mija SA; Uzina Mecanică Sadu SA; Uzina Automecanică Moreni SA; Arsenal Reșița SA; Uzina Mecanică București SA; Uzina de Produse Speciale Dragomirești SA; Fabrica de Pulberi SA Făgăraș; Pirochim Victoria SA; Electromecanica Ploiești SA
Fabrica de Arme Cugir SA; Uzina de Produse Speciale Făgăraș SA; Construcții Aeronautice SA; Uzina Mecanică Drăgășani SA.
Pentru gestionarea acestor companii, Ministerul Economiei are în componență Direcţia Industria Națională de Apărare. Astfel, transferul companiilor va duce la reorganizarea Ministerului Economiei.