A fost votată și reducerea veniturilor salariale ale angajaților din administrația locală
N. Dumitrescu
Discuțiile între primarul Ploieștiului și grupurile politice din legislativul local, purtate de ceva vreme, atât pe tema proiectului bugetului orașului pe 2025, cât și a celui privind reducerea veniturilor salariale din administrația local își arată deja efectul. Ambele inițiative au fost aprobate în ședința Consiliului Local Ploiești de la sfârșitul săptămânii trecute, cele mai multe discuții în plen, fără să fie și tensionate, fiind pe tema celui de-al doilea proiect. De altfel, în sala de ședință au fost prezenți și câțiva zeci de angajați din primărie, în calitatea lor de membri de sindicat, care au ținut să-și susțină liderul, pe Radu Florian, care a cerut să ia cuvântul înainte ca propunerea ce viza reducerea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare la 1% din salariul de bază, față 5%, cât era inițial, începând cu 1 aprilie a.c., pentru angajații din Primăria Ploiești și din instituțiile aflate în subordinea legislativului local, să fie supusă la vot. ”Aș vrea să vă aduc la cunoștință un punct de vedere, înainte să hotărâți soarta a aproape trei mii de familii din Ploiești, afectate de această decizie. Propunerea nu are temei justificat, mai ales că sunt bugetate posturi vacante pentru Primăria Ploiești și instituțiile subordonate. Înainte să fie inițiate aceste măsuri, ar fi trebuit mai întâi să fi avut loc negocieri. Dumnezeu să vă lumineze mintea și sufletele!”, le-a transmis, printre altele, liderul de sindicat consilierilor ploieșteni înainte ca aceștia să voteze proiectul, în aplauzele funcționarilor care aproape umpluseră sala de consiliu. O intervenție în plen a avut și unul dintre viceprimari, Alexandru Săraru, care a ținut să precizeze că vorbește în numele partidului din care face parte, AUR: ”Sunt de acord că bugetul orașului este foarte important și că sunt necesari bani pentru dezvoltare. Există și datorii istorice, dar acest lucru nu este din vina angajaților. Pentru un manager, tăierile de salarii și disponibilizările ar trebui să fie ultima soluție. Va fi un vot de oportunitate și nu vom fi pe post de Gică Contra”. Totodată, și primarul Mihai Polițeanu a ținut să-și exprime punctele de vedere față de inițiativele sale: ”După trei săptămâni de discuții pe tema bugetului, unde s-a pus problema necesității reducerilor, inclusiv salariale, este firesc să fie și nemulțumiri, când oamenii sunt vizați de austeritate. Trebuie să fiu, însă, foarte clar: suntem în colaps financiar! Este o realitate, veniturile sunt mult mai mici decât cheltuielile! Valoarea totală a bugetului pe 2025 este de 1.173.413.950 lei; bugetul pentru funcționare este de 63%, iar cel de dezvoltare de 37%! Avem niște obligații la plată, dar și datorii istorice. Când deficitul este de aproape 20%, este nevoie de o optimizare a cheltuielilor! Sensul funcționării Primăriei Ploiești nu este propria sa existență, ci servicii publice de calitate! Eu mă aștept ca sindicaliștii să meargă chiar în instanță și să conteste această decizie a reducerilor sporurilor salariale, însă, avem o datorie față de ploieșteni și nu putem merge mai departe așa, fără o minimă responsabilitate față de ce înseamnă dezvoltarea orașului”, a declarat primarul. De altfel, în cazul proiectului bugetului orașului pe 2025, acesta a reluat o serie dintre declarațiile făcute și la dezbaterea cu publicul, pe 27 martie a.c., organizată la teatru, când acesta a anunțat și ce alte măsuri de echilibrare a bugetului pe anul acesta vor fi puse în aplicare. Astfel, în afară de reducerea sporului pentru condiții vătămătoare- proiect care, așa cum am menționat, a fost votat, edilul a precizat că vor fi și disponibilizări de personal, care vor însuma 75 de persoane, de la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești (RASP), Clubul Sportiv Municipal, Administrația Parcului Constantin Stere, dar și din primărie. De asemenea, ca măsură de echilibrare a bugetului, s-a decis inclusiv reducerea bugetului de funcționare pentru unele instituții. În mod concret, bugetul de funcționare al RASP – care va include și reorganizarea instituției- se va reduce cu 42%, edilul precizând că ”Această decizie a suscitat cele mai multe pasiuni, reformă în legătură cu care există o opoziție politică inexplicabilă și care nu are legătură cu interesul public, acest lucru ridicând mari semne de întrebare și reprezentând un steag roșu, semn că acolo e ceva în neregulă”.Totodată, o altă măsură de echilibrare a bugetului pe anul acesta o va reprezenta și reducerea plăților către unele societăți aflate în subordinea legislativului local, la TCE reducerea fiind de 43%, iar la Termo Ploiești – de 43%.