Vremea se răcește și mai tare în următoarele zile, iar în estul Transilvaniei, în timpul nopții, temperaturile vor scădea până la minus 20 de grade Celsius, anunță meteorologii. Și în București va fi foarte rece, cu minime anunțate de minus 8 grade Celsius, potrivit Hotnews. ”Vorbim de ger local în Transilvania, în Moldova, adică temperaturi sub -10 grade. De asemenea, prin dealurile din sud vor fi temperaturi ușor sub -10 grade și, într-adevăr, în următoarele două nopți, în estul Transilvaniei, la polul frigului, așa cum știm, se vor atinge temperaturi până spre -20, -18 grade”, a anunțat sâmbătă dimineață meteorologul ANM Mihai Timu, la Digi24. Episodul de frig va ține până spre sfârșitul acestei săptămâni, a mai spus meteorologul. ”Sunt semnale că o masă de aer rece va pătrunde pe Europa”, a continuat meteorologul, precizând că prognoza se poate schimba. În ceea ce privește zăpada, meteorologul a spus că, până spre mijlocul săptămânii, precipitații vor fi foarte puține „în principal fulguieli prin estul, sud-estul teritoriului, după care s-ar putea să avem mai multe precipitații în mare parte din țară, sub toate formele”.