Lucian Avramescu
(14 august 1948 – 12 decembrie 2021)
Trecea Zamolxis, tuns de zeitate
El ce purtase peste daci, un nimb
Peste pământul ce cândva-i fusese
Mare de grâne și înalt Olimp
Trecea bătrân și-ngândurat și singur
Și zeii-n cer îmbătrânesc nițel
Venise să-și revadă locul sacru
Dar țara lui nu mai era la fel.
Am fost, și-a zis, doar pentru voi, părinte
V-am învățat să nu vă-nstrăinați
Și să v-aveți, ca regulă de luptă
În orice-mprejurări, ca niște frați.
Alți zei arau acum de zor pământul
Cu noi credințe, toate de-mprumut
Iar el, Zamolxis, reîntors acasă
Părea, pentru noi toți, necunoscut.
Ce s-a-ntâmplat, cine v-a dus de-a valma
Cine v-a luat și unde vă găsesc
Unde-i, spre care graniță împins
Poporul meu, cândva de neam regesc?
Trecea Zamolxis, zeu al unei nații
Singurul zeu ce-avea doar un popor
Peste pădurea lui acum distrusă
De boală, de trădări sau de topor.
Se-ntoarse zeul, prea bătrân să spere
În cerul lui de stâncă și de lut
Și zeii-ncearcă uneori durerea
Că nu mai e nimica de făcut.
(Lucian Avramescu, 18 mai 2015,
Sângeru – din volumul
„Cartea fără nume”)
