F.T.

Oamenii legii din cadrul Poliției Oraşului Boldești – Scăeni efectuează în prezent cercetări într-un dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
Infracțiunea ar fi fost comisă de către un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Blejoi, care, potrivit unei informări a IPJ Prahova, în seara zilei de 8 februarie a.c. ar fi pătruns fără drept în magazia unei stații de alimentare cu carburant din oraș, dar fără a sustrage bunuri.
«În vederea administrării de probe – se menționeză într-un comunicat al poliției prahovene- la domiciliul bănuitului a fost pus în executare un mandat de percheziție , context în care au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă».