Florin Tănăsescu
Mă spovedesc să-mi fie spălate păcatele; da’ nu ale făcute, ci alea nefăcute. Ultimele se mai numesc și regrete capitale.
Eu încerc să mă iert că n-am înțeles cum trebuie cuvintele doamnei Scarlett: „Și mâine e o zi”.
Că ea poate fi ultima, penultima sau deloc. „Ziua fiind viața, prostule!”, îmi repet.
„Cine sunt eu?, de am puterea asta pe care numai Cel de Sus o are?
Păi, fie-mi cu iertare, dar „eu sunt cel care am dat mărturie/de neexistența lui Dumnezeu, pentru că/eu l-am făcut pe Dumnezeu”.
Acum ați înțeles, da?, că am luat de bune versurile lui Nichita.
Nu îndrăznesc să spun c-aici este vorba despre „Spovedania unui derbedeu” pentru simplul motiv că nu sunt Esenin.
A, poate să zic „Spovedania unui învins”. Că nu mi-a plăcut niciodată Panait Istrati. Și nici mie de mine!
Mă căiesc, carevasăzică, că nu m-a dus capul să-nțeleg ce vrea să spună unul în nu’ș ce film sau carte: „Și tu vei fi țărână”.
Deci, care-i regretul meu capital? Că dau copy-paste vieții.
C-am ascultat și-ncă ascult ca un fraier „Nu face aia, nu-i ok să faci ailaltă, ce zice lumea…”
Știți, la-nceput o fi fost el cuvântul, dar la mine era indigoul.
Firește, m-aș putea ierta cu gândul că „mă cred nemuritor și mai sper”. Dar nu mă mint; că nu fac nici cât umbra lui Baudelaire!
Păcat capital acest copy-paste al unei vieți în care aștept cu nerăbdare să vină vineri, să fie weekend. Tot așa și când aștept minivacanțe, pentru ca mai apoi să mă uit în calendar ce zile libere urmează.
„Știu ce copy-paste am dat toată viața”, îmi spun în fiecare dimineață. „Diminețile unui copil – cândva și acum – cuminte”.
Deci, „și mâine e o zi de dat copy-paste”.
Nu-i așa c-am fentat viața, Scarlett O’Hara?
