Giorgiana Radu-Avramescu
Bună noapte, dragul meu! E puțin trecut de miezul nopții și mult îmi pare până se vor ivi zorii. Un pian se aude cântând departe. O fi cerul, care-și cântă nocturnele. O fi glasul îngerilor, care-și fac rugăciunea. Sau vocea lui Dumnezeu, pe care doar în somn o pot auzi. Ori versul tău, silabisind cuvinte de dragoste. Toate acestea la un loc or fi, și multe altele pe care eu nu reușesc să le deslușesc acum.
E o noapte duioasă a singurătății, ce mă poartă în trecut, mă confruntă cu prezentul, dar în același timp îmi dă libertatea să văd mai departe, în viitor. Ce mi se arată, clar nu-mi este, însă nici nu mă tulbură ca alte dăți. O liniște aproape nefirească, în neprevăzut, pe care n-am mai trăit-o. Liniștea nu e un semn bun pentru mine, doar că de astă dată fac efortul de a o primi ca pe o prevestire senină. Caut să găsesc lumina. Lumina ce stinsă-mi părea definitiv. Și știu că se va aprinde și pentru mine. Goethe cerea mai multă lumină, când sfârșitul îl cerceta. Eu o aștept mai devreme. Să văd primăverile înflorind, și pe mine deodată cu ele. Să văd răsăritul, să privesc apusul care anunță o zi viitoare. Nu aștept lumina aceea care doar să-mi ghideze pașii spre asfințitul ultim, definitiv.
Și noaptea aceasta e clară, ca luna plină. Limpede ca roua. Curată ca inimile celor care știu a iubi cu desăvârșire. Aflându-ne în luna februarie, luna iubirii, încerc să găsesc o definiție a iubirii. Mi-e greu, așa încât redau o declarație de dragoste a ta, dintr-o poezie scrisă în 2019: „Mort, firește, mort ca un fluture pe lampă/Cu aripile arse rămâne-voi viu/Iar poezii de dragoste, gen bună seara, iubito,/Am să continui să-ți scriu/Dedicându-ți-le pe șest, din sicriu”.
Poeziile de dragoste, în cuvinte s-au scris cândva. Astăzi, poeziile de dragoste se scriu prin necuvinte. Definițiile iubirii se transcriu în tăceri, în absențe motivate ori nu, în depărtări care înstrăinează. Nu oricine cunoaște esența dragostei. Puțini ajung să-i descopere sensul, s-o trăiască în adevăr. Iubirea se construiește, se simte și se trăiește. Nu doar se declară.
Despre iubire mi-e greu a vorbi acum. Mai degrabă întrebări am în ceea ce privește acest sentiment atât de frumos și atât de anevoios de dobândit în profunzimea lui, așa încât îți las aici nedumeririle mele:
dacă eu ți-aș fi cer
tu pentru mine ce-ai fi?
dacă noapte ai fi,
eu ți-aș fi zi
îmbrățișare de-ai fi,
în sărut m-aș preschimba
așa, unul pe altul,
unul cu altul
ne-am completa
dac-ai fi deal,
eu aș fi iarbă
și verde aș crește
în fiecare anotimp,
de-i secetă
sau cu stele de gheață ar ninge
dacă eu n-aș fi eu
și dacă tu n-ai fi tu
cine-am fi noi?
și dacă noi n-am fi noi,
sufletele noastre cum s-ar iubi?
cum s-ar recunoaște ele?
cum și-ar șopti,
confuze,
fără identitate
între atâtea identități
necunoscute?
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
