F.T.
Trei tineri, cu vârstele cuprinse între 20 și 30 de ani, au fost reținuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive, aceştia fiind ridicaţi de către poliţiştii ploieşteni în urma unor percheziţii ce au avut loc la începutul săptămânii în Ploieşti. Aceştia sunt cercetaţi într-o cauză penală ce are ca obiect comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și furt calificat.
Cu referire la speţă, reamintim că «polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului, susținuți de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile «Matei Basarab», au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară în Ploiești, pentru documentarea unei cauze penale în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de «lovire sau alte violențe», «tulburarea ordinii» și liniștii publice», precum și «furt calificat».
«Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 12 ianuarie a.c, persoanele bănuite de comiterea faptelor s-ar fi deplasat cu ajutorul unor autoturisme în zona de Sud a municipiului Ploiești, unde ar fi agresat fizic o persoană și, ulterior, i-ar fi sustras telefonul mobil», a explicat IPJ Prahova motivul descinderilor.